Scorpio m-a intrebat odata de ce nu scriu despre bunici……
Ei bine, pentru ca mi-e greu sa compar vremurile de atunci cand aveam intre 10 si 20 de ani si zburataceam pe la casa de la tara, prin livada si prin sufletul bunicii mele vioaie, crezandu-ma nemuritoare si nepasandu-mi de tremerile oamenilor care stiau deja ca se indreapta catre moarte……….
……………cu vremurile de acum in care casa mi se pare veche si n-am temporar posibilitatea sa o refac,gradina e prea mica si eu nu mai am chef sa alerg, grajdul e gol si noi cumparam lapte de la Kaufland , bunicul a murit (de multi ani, nu e cazul sa imi ziceti condoleante) iar bunica nu ma mai poate vedea si totusi refuza operatia de cataracta ca sa ” nu ma cheltui ca ea si asa nu mai traieste mult”
O s-o duc pe buni la operatie in septembrie. Am gasit deja medicul care in ciuda enfizemului pulmonar si a cordului slabit al bunicii – se va aventura sa ii redea vederea. Vreau sa o privesc cum da mancare la pui , cum isi cheama orataniile si cum isi curata straturile cu usturoi si patrunjel.Asta va fi de ajuns, chiar daca n-o sa mai alerg prin livada si n-o sa mai raman peste noapte musafir la dansa pentru ca voi fi prea ocupata cu treburi care mie mi se vor parea mult mai importante si de fapt ele nu vor valora cat o ora petrecuta cu ea……….
Hapi. Riverwoman 
iul. 15, 2011 @ 12:09:20
da … si bunicele mele se apropie de 90 si in afara de faptul ca sunt din ce in ce mai pricajite, multumesc lui dumnezeu sunt sanatoase! si inca mai am unde sa ma duc si sa-mi vad jucariile copilariei!
iul. 16, 2011 @ 17:13:36
Esti norocoasa, la plural………
iul. 15, 2011 @ 13:25:20
Offf,ce trist suna ce ai scris…
Insa vei face ceva bun si frumos numai prin faptul ca vei fi atunci cu ea…
iul. 16, 2011 @ 17:14:07
Stiu Scorpio……sper ca asa va fi
iul. 15, 2011 @ 13:38:46
Eh Hapi dragă, vezi tu… Cu toate că refuză, cu toate că pentru tine este dureros să o vezi cum se chinuie, este tot bunica ta şi laptele de la Kaufland, băut în casa ei, parcă are alt gust. Spune că nu-i aşa!
iul. 16, 2011 @ 17:16:01
Ma simt neputincioasa, poate la fel cum se simte ea.
Si in semn de razvratire am trecut pe lapte de soia, ii laspe ai mei sa bea lapte de la kaufland 🙂
iul. 15, 2011 @ 20:09:26
Eu nu mai am bunici 😦 dar amintirile din copilarie pe care le am, de veri petrecute la ei, sunt ca o comoara in sufletul meu. Cel mai mare regret al meu este ca nu am apucat sa o mai vad o data pe bunica materna inainte sa moara. Eram departe si bolnava si nu am putut calatori.Ea ma asteptat, ba chiar cand am vorbit cu ea la telefon mi-a spus ca nu moare pana nu ma vede si ca faptul ca mi-a auzit glasul ia dat putere de viata sa razbeasca inca ceva timp. Cand a murit, mi-a zis matusa ca bunica ar fi zis ” Nu mai pot sa-mi astept fetele ( pe mine si pe mama) gata, ma duc. ” Eu eram in Canada tare bolnava iar mama in Germania cu piciorul rupt, in pat. Nici una nu am apucat sa o mai vedem. Cel putin eu nu o mai vazusem de vreo15 ani. Am ramas cu regretul asta amarnic dar cu amintirile frumoase.
iul. 16, 2011 @ 17:17:04
Deci ai petrecut si tu vacante la bunici in Romania……..
Iti mai amintesti fata ei, fara sa te uiti la poze?
iul. 16, 2011 @ 18:45:28
Oo da, am petrecut aproape fiecare vara la bunica, cand eram mica. Cele mai frumoase timpuri din viata mea. Sigur ca-mi amintesc fata ei. Toate amintirile sunt asa vivide ca si cum ar fi de vremuri recente.
iul. 15, 2011 @ 20:46:27
Eh, eu am avut o copilarie intoarsa pe dos, ca sa zic asa. Stau in zona orasului unde sunt numai case si foarte putine strazi asfaltate, toata lumea cunoaste pe toata lumea si e ca intr-un sat mai mare … iar bunica din partea lui tata sta fix in centru, are vedere la bulevard, si la unul dintre parcuri, are cate magazine vrea si asa mai departe … si eu acolo ma duceam in vacanta 🙂 si erau niste veri superbe, atunci erau si toti fratii tatalui meu acasa si ma distram cu fiecare in felul lui: Vali ma ducea prin parc si cateodata ma ducea la discoteca si eu ma dadeam la gagicul ei, Cu Ghita faceam balul cracanatilor in sufragerie si ieseam la gratar, Costi se juca cu mine cu masinutele si ma invata tot felul de prosti si Ade imi facea fel de fel de freze si ma lua cu ea la cumparaturi. Din pacate nu i-am mai vazut pe toti la un loc de cand aveam cam 10 ani.
Bunicul din partea lu’ tata a murit cand eram destul de mica, dar mi-l amintesc foarte bine si imi amintesc cum el imi punea oasele la loc cand cadeam in cap sau cand practicam sporturi extreme pe afara (nu am fost un copil cuminte) iar pe bunicul care a construit casa in care ma lafai eu acum nu l-am cunoscut. Bunicile imi traiesc amandoua. Bunica cu care locuiesc practic m-a crescut, cu ea mi-am petrecut cea mai mare parte din copilarie, ai mei lucrand amandoi destul de mult. Si ea are cataracta, am fost cu ea la operatie in mai la Hunedoara si vede foarte bine cu ochiul la care s-a operat. O sa se opereze si la celalalt ochi prin octombrie-noiembrie cand nu mai are treaba in gradina si poate sta linistita sa se refaca. Din fericire vede cat de cat bine si nu o sa trebuiasca sa ma mai duc cu ea.
iul. 16, 2011 @ 17:20:21
Deci ai o bunica mereu langa tine. Hm, cataracta asta vine probabil la pachet cu inaintarea in varsta. Dar Cris, cum e cu lucratul asta in gradina? Auzisem ca unei tanti mai in varsta i s-a dezlipit cristalinul cand trebaluia……..Bunicii tale ce perioada de repaus i-au recomandat? Nu prea vad cum va sta bunica intr-un loc dupa operatie……….
iul. 18, 2011 @ 00:04:41
cam 3 luni. Bunica-mea nu sta in loc nici daca o picuri cu ceara … mereu vrea sa faca ceva, sa mearga undeva si asa mai departe. Daca-ti spun ca inainte de operatie nu vedea decat umbre si tot a cules rosiile din gradina + spala vasele (le spalam si eu dupa ea dar nu m-a lasat inima sa-i spun) + facea tot felul de chestii. Ieseam cu ea in oras si isi facea cruce dupa ce treceam de catedrala cu 5 minute si nu putea sa mearga undeva decat daca era cineva cu ea si ii spunea „treapta, piatra, groapa, stai ca suntem la trecerea de pietoni …”. Acum vede foarte, foarte bine si si-a cam luat-o in cap. Macar la iarna nu mai are treaba pe afara, sta in casa si nu se mai agita atat, ca mai are si alte probleme, nu doar cataracta …
iul. 15, 2011 @ 21:05:21
Astazi m-au lovit si pe mine nostalgiile. Toate amintirile cu bunicii mei din copilarie sunt magice. La ei am mancat cele mai bune mancari, langa ei am trait foarte mult clipe pe care le pretuiesc enorm de mult…primii ciorapi inverziti si prima rochita rupta in trandafiri din curtea gradinitei la bunica i-am curatat, primul boboc de gasca bunica m-a invatat cum sa il scot din gaoace, cum sa il pun la caldura si cum sa ii dau de mancare. Prima pisica la ea am crescut-o, primul bors, prima tocanita de pui (ce gust avea…) la ea l-am mancat/o. Imi amintesc ca avea in curte o par cu niste pere mari si gustoase…si ma rugam sa cada cate una pe jos cand se coceau (asta cand eram prea mica sa ma catar dupa cele coapte)..apoi dupa cativa ani m-a invatat bunicul cum sa fac rost de cele mai bune si coapte pere. Tot el m-a invatat cum sa inblanzesc un cal, cum sa imi incalzesc mainile, toamna tarziu, la narile lui. Am invatat cum sa ii dau bomboane si morcovi…cum sa ii vorbesc sa prinda curaj cand ducea ceva greu…M-a intristat enorm cand mi-a a trebuit sa il vanda dupa ce a murit bunicul.
Amintiri, clipe, sentimente ce nimeni si nimic nu o sa le stearga din mintea noastra atata timp cat noi o sa ne dorim sa ramana acolo. Iubirea, gingasia…inocenta copilariei….ne apartin in totalitate…si atata timp cat isi pastreaza lucul acesta special…toti cei dragi sunt alaturi de noi pretutindeni…mereu, apoape de noi….in sufletul nostru…traiesc ca si cum nu au plecat niciodata.
iul. 16, 2011 @ 17:22:16
Ce frumos ai scris, iti multumesc Casi , m-ai impresioant…….mai ales faza cu incalzitul mainilor……. Nu mi-ai povestit niciodata despre bunicii tai…….dar avem timp 🙂 Bunica ta mai traieste?
iul. 15, 2011 @ 21:51:36
Ce trist a sunat si totusi ce amintiri frumoase ai. De cate ori citesc asa ceva parca imi pune cineva sare pe rana… Eu nu am amintiri nepretuite cu bunicii… :(.
iul. 16, 2011 @ 17:24:10
Pot sa intreb de ce?
iul. 19, 2011 @ 09:57:15
Scuze ca am revenit cu asa intarziere. Bunicii mei din partea mamei, desi stau in acelasi oras ma vizitau fix de doua ori pe an si ma mai luau vara cate o saptamana prin vacante la ei, dar bunicul nu are aceea figura de bunic, ci mai degraba de hitler wannabe care avea grija sa ma ameninte intotdeauna ca trebe sa fac bine sa iau note bune altfel n-am ce sa caut acolo. Bunica era ok, dar nu am simtit-o apropiata niciodata din pacate. Si cealalta bunica, care e vaduva, are un stil :)))). De cate ori ma vede, numa’ chestii negative vede la mine – par prea lung, unghii prea rosii, prieten prea inalt etc.
Am cateva amintiri frumoase, dar putine, se pot numara pe degetele de la o mana. Si intotdeauna am visat la bunici care sa se joace cu mine si sa-mi arate dragostea lor.
iul. 19, 2011 @ 11:51:25
Ei, uite c-am aflat de pe blogul tau ca ai un tata care compenseaza toate astea 🙂
iul. 15, 2011 @ 22:22:35
Inca ii mai visez. Imi e cumplit de dor de ei.
iul. 16, 2011 @ 17:24:46
Te cred
Nu mai ai papagalul de la bunicul tau? Sau ce era ala…cinteza sau pitigus?
iul. 16, 2011 @ 17:26:20
Cand a murit bunica mea, chiar daca eram peste 40 + un copil, am trecut definitiv peste etapa de a fi copilul care-si pune capul pe umarul bunicii pentru o mangaiere. Acum sunt dintre cei „maturi”, care urmeaza sa mangaie fruntile altora.
iul. 17, 2011 @ 07:14:17
Dar eu nu vreau sa fiu matura in totalitate …………
iul. 16, 2011 @ 17:27:57
Din pacate eu nu am mai apucat sa-mi cunosc bunicele. Au murit amandoua inainte sa ma nasc. Sunt insa recunoscatoare ca am petrecut clipe frumoase cu bunicii mei. Imi voi aminti mereu cu drag de ele, sunt nepretuite. Inca ma bucur de unul dintre bunici, sper sa fie la fel de sanatos si de plin de viata si in anii ce vor urma.
iul. 17, 2011 @ 07:16:46
Si bunicii sunt la fel de pretiosi ca bunicutele 🙂
iul. 16, 2011 @ 23:24:24
Multa sanatate bunicii tale, Hapi. Intr-adevar, clipe nepretuite, ce n-as da sa pot intoarce timpul inapoi sa fac lucrurile altfel… 😦
iul. 17, 2011 @ 07:17:27
Sa le faci altfel? Adica ai fi putut schimba ceva in starea de bine a vreunui bunic?
iul. 17, 2011 @ 03:52:57
se spune ca… cine isi uita trecutul… nu are parte de viitor…
bunicul din partea mamei… abia mi-l amintesc… mai mult din poze, de fapt, mi-am format o imagine a lui… a mers o data la padure si s-a intepat intr-un ghimpe… ca asta i-a adus trecerea prea repede spre dincolo … era considerat unul dintre cei mai buni gospodari ai localitatii… bunica… locuia nu departe de noi… prin faptul ca acolo era si varul meu… am coniderat cumva, ca el are intreg drept asupra ei… daca mergeam la ea… de fapt mergeam la ei familia varului meu… si nu doar la ea… dar, totusi… ea venea uneori si ne aduce dulciuri… avea suflet bun… deosebit…
bunica din partea tatalui… a trecut dincolo, inainte sa se casatoreasca tata… bunicul s-a recasatorit… noua bunica facea cele mai bune prajituri din cate am mancat vre-odata… vorbea enorm de mult.. era unguroaica si isi lauda asa de mult copii… care de fapt, daca veneau o data pe an, sa o vada… marea calitatea ei insa, era alta… prepara niste leacuri deosebite… imi amintesc… era un copil micut… nici nu vorbea… care se oparise tragand un vas cu apa fiarta de pe foc… a fost internat in spital… unde medicii nu i-au dat nici o sansa de viata… si mama l-a adus la bunica… si la- vindecat de nici nu i-a ramas cicatrice… regret enorm ca nu am invatat cum sa prepar medicamntul ala… stiu doar ca era pe baza de produse apicole… aloe… si ceapa… si mai avea si altele… pentru ulcer la stomac…
bunicul… avea o statura impunatoare… si era foarte respectat in cuvant… ii placea sa se impuna… fusese sergent pe front… si imi mai povestea uneori… dar… nu-mi amintesc sa fi primit de la el o jucarie sau o mangaiere…
dragostea in copilarie… a fost in familie… am niste parinti minunati… in special mama… daca as incepe sa scriu despre mama… mi-ar trebui inca o viata… de fapt… fara dragostea ei… educatia primita de la ea… nu as fi fot ce sunt… si pentru asta, mereu ii multumesc… multumire care nu o imparte cu nici o bunica… sau bunic… este a ei intreaga… pentru ca o merita din plin…
iul. 17, 2011 @ 12:51:09
Ovi, ce amintiri……..O adevarata telenovela viata bunicilor tai………
Bunicul meu scapase din fata plutonului de executie , prin Ungaria…….dar el nu mi-a povestit niciodata despre asta, spunea ca nu e pentru copii insa bunica a inclus pataniile lui intre basmele copilariei 🙂
iul. 17, 2011 @ 08:05:25
Faine amintiriile astea cu bunici si bunicute… si bine faceti ca aveti grija de ei[cei care mai aveti], o merita. Sa va traiasca tuturor. 🙂
iul. 17, 2011 @ 12:52:11
Merci Dude.
Inteleg ca tu nu ii mai ai?
Ah, did i mention ca bunica din partea tatalui nu ma iubea? Si ca un copil stie cand e iubit sau nu……..la fel ca un om adult
iul. 17, 2011 @ 16:24:23
Nu ii mai am, Hapi 😦
Pe bunicii din partea tatei nu i-am cunoscut…desi[cel putin pe bunica] i-am vazut/vizitat frecvent. Exact asa cum spui tu:chiar si un copil isi da seama cand cineva il iubeste sau nu.
Pe bunicul din partea mamei, l-au terminat comunistii imediat ce s-au instalat. Era o radacina complet nesanatoasa, pentru ca era prea atasat de proprietatea lui.
Cel mai bine am cunoscut-o pe bunica din partea mamei; ea ne-a „crescut” – in vacantele de vara eram nelipsiti de acolo.Era parca o alta lume, abia asteptam in special vacanta de vara.Imi amnintesc ca atunci cand apareau primele [superbe de altfel, insa ajunseseram sa le uram 😀 ] brandusi, pe la sf. lui August-inceputul lui Septembrie, tare ne mai suparam in sinea noastra, caci stiam ca trebuie sa ne intoarcem acasa si la scoala.Acuma …singurul lucru pe care-l mai pot face, e sa ma duc sa rescriu mottoul de pe cruce, sa sadesc vesnicutze pe mormant… Ah…si sa-mi reamintesc cel mai important lucru: cine sunt si incotro ma indrept[caci in restul zilelor ma fac ca nu imi amintesc]. Ca sa vezi, doar lucruri frumoase mi-au ramas dupa ei… 🙂
iul. 17, 2011 @ 08:11:14
Am cunoscut doar o bunica (dinspre mama)…deosebita , speciala, inteleapta.
Miros de gutui si mere domnesti din camera „de curat”.
iul. 17, 2011 @ 12:53:09
Pana pe la 13 -14 ani am avut si strabunica…..Mirosul era identic 🙂
iul. 17, 2011 @ 14:37:38
Partea dinspre tata – locuiau în Munţii Apuseni: bunicul nu l-am cunoscut niciodată – a murit pe la 40 de ani, iar pe bunica ţin minte că am văzut-o într-o singură iarnă friguroasă , când aveam vreo 6 ani, iar ea peste 90. A murit apoi peste câteva luni. Tati zice că bunicul era un om masiv şi puternic, iar bunica o femeie care s-a ţinut tare deşi a rămas văduvă şi care şi-a crescut bine cei 8 copii în ciuda războiului şi a foametei.
Partea dinspre mama – i-am cunoscut bine pe amândoi şi când eram mai mici acolo petreceam verile cu verii gemeni, cel puţin cât am locuit la Iaşi şi eram mai aproape de ei. Am câteva amintiri frumoase, dar niciodată n-am fost prea legată de bunici – Balta Brăilei care mereu seca vara, roiurile de muşte şi ţânţari şi praful omniprezent nu făceau locul prea dorit. Iar bunicii … nu ştiu… nu prea aveau darul de a se apropia de nepoţii „sprăhuieţi” 😀 şi munceau mult. Zilele lor începeau la 4-5 dimineaţa, se încheiau la 11 seara şi cuprindeau muncă şi lucruri care trebuie făcute – iar „trebuie” nu înseamnă joacă cu copiii şi poveşti, deşi ştiu că ne iubeau mult.
Amândoi erau refugiaţi din Basarabia (unde zice bunica că fuseseră foarte bogaţi) din timpul războiului şi cred că faptul că au trăit o vreme săraci lipiţi, cu un rând de haine vechi, cu nesiguranţa zilei de mâine, că au văzut în proprie familie cum se moare de foame, i-a făcut ca o dată stabiliţi pe un mic pământ al lor, să-l muncească pătimaş, să scoată recoltă şi pt prezent şi pt viitor şi … pt trecut, dacă s-ar mai fi putut.
Bunicul a murit acum 2 ani, bunica încă mai trăieşte şi, deşi bolnavă şi singură, se ţine de acelaşi program zilnic.
iul. 18, 2011 @ 12:41:47
Ai avut bunici in Balta Brailei? Deci nu esti morosanca get beget, ai tu un calm anume care nu e caracteristic celor din maramures :)))))
iul. 17, 2011 @ 18:55:58
Nici eu nu l-am cunoscut pe bunicul din partea mamei. A murit cand avea ea 9 ani.
iul. 18, 2011 @ 12:35:12
Bunicul din partea mamei era un om mandru, inalt, slab si mi-l amintesc mereu cu „clop”
Imi arata de unde sa culeg murea, pe ce carare sa ma duc ca sa nu calc pe serpi, cum sa trec podetul care se clatina peste raul de pe imas….mirosea mereu a Carpati si Bucegi, cateodata il ajutam sa insire tutun pe sarma………..
iul. 18, 2011 @ 10:52:02
Eu nu mai am bunici …am iubit-o foarte mult pe bunica dinspre mama…”Sfatoasa”…chiar si la 92 de ani,ea era pe picioarele ei…mi-a lasat un gol imens…uneori,o visez …si mai am inca nevoie de sfaturile si mangaierile ei chiar daca sunt un om matur…
iul. 18, 2011 @ 12:33:01
Cred ca toata viata avem nevoie de ei………pentru ca ne leaga oarecum de copilarie…….
iul. 20, 2011 @ 00:31:39
Am prins doar o singură bunică – pe cea din partea mamei, rusoaica Sofia! 😀
Era o femeie superbă cu o coadă groasă de păr negru, strâns în coc şi ochii ca albăstrelele… a avut un caracter tare vesel, gătea minunat şi avea tot timpul replici haioase care mă făceau să râd în gura mare….se punea la mintea mea fără probleme – îmi amintesc cum ne deghizam împreună – eu în rochiile mamei, cu perucă, mărgele şi ochelari de soare, iar bunica cu costumul tatei, la cravată şi cu pălărie, îşi desena mustăţi şi mă învăţa să dansez vals sau intrepretam diverse scenete…..nu a avut o viaţă uşoară: în 1943, la 24 de ani a rămas văduvă cu 3 copii mici şi de atunci nu s-a mai recăsătorit niciodată – îl iubise enorm pe bunicul Constantin şi s-a comportat toată viaţa de parcă el trebuia dintr-o clipă în alta să intre pe poartă, îl visa tot timpul iar în ultimii ani vorbea tot mai des cu fotografia lui, spunând s-o aştepte, că nu mai stă mult pe aici….a ţinut să plece din viaţa asta în aceeaşi zi cu el – pe 9 ianuarie 2009, după 67 de ani de singurătate, în care l-a ţinut viu în amintirile ei…Am învăţat multe de la ea, chiar dacă nu ne vedeam în fiecare an şi îî sunt recunoscătoare pentru lecţiile de viaţă pe care mi le-a dat, despre cum trebuie să fie o femeie!
….în schimb, din partea basarabeană am avut-o pe sora mai mare a tatei, care mi-a fost exact ca o bunică – cu poveşti cu Zmăul şi fetele de împărat, cu cloşte care scot pui, trandafiri de dulceaţă, pomi de cireş şi tufe de zmeură, dar…asta este deja o altă poveste! 😉
iul. 29, 2011 @ 20:15:48
Dupa ce v-am citit povestile superbe despre bunici (i-am cunoscut si eu pe toti 4 ai mei – dintre care 2 au fost absolut minunati), am sa scriu aici o observatie nu tocmai „fericita”: in timp ce bunicii nostri au apucat toti peste 80-90 de ani, parintii nostri abia de mai sar 2-3 ani peste 70!!! Unde o sa ajungem in ritmul acesta(caci, matematic, noi abia de vom trece, cu mult noroc, de 60 de ani…). Trist, dar adevarat!
aug. 19, 2011 @ 08:56:49
Buni a mea are peste 80……….
Update: azi a vazut-o oftalmologul si a spus ca el o opereaza dar intai trebuie stabilizata. Asa ca o vom interna in spital, lucru pe care ea nu il (prea) vrea :((( A refuzat pana acum cu incapatanare dar pentru ca nu mai vede deloc., saracuta, nu are ce face……….