Fericirea locuieste în Egipt

Acum 4 ani
Aproape 5.
Cand am aterizat pentru prima data pe un aeroport în Egipt m-a luat ameteala. Benzile pentru bagaje erau numerotate gresit.
Plin de agenti în uniforma, fumau toti ca in filmele cu Jean Constantin. Verificare, 3-4 verificari apoi viza – ne trebuie viza? Nu ne trebuie pentru Sinai dar nimeni nu ne spune, o luăm.

Ies din cladirea cu aer conditionat.
Soarele de iunie mă bulverseaza. Aerul fierbinte si umed îmi convine, pot sa respir bine dar pielea începe sa ma arda repede. Ajung la bus, îmbulzeala, țipete, tineri de 18-25 de ani se ocupa de turisti, bagaje, bacsis.
Pe drum vad doar deșert, munte si cateva camile care alearga singure dincolo de gardul care desparte asfaltul de nisip.

Din nou afara, sunt în resort, multimea de flori , palmieri si verdeata, paraurile mici, arcurile arhitecturale, linistea ma iau prin surprindere. Asta e Egiptul sau cel de afara?

Marea. Marea Rosie e albastra, uneori turcoaz si e plina de pesti de toate culorile si formele. Reciful de corali începe aproape de mal si de aceea nu se poate intra în apă . Baie se face in mare dincolo de ponton. Pe bucatile de plastic care se leagana peste mare simt ca-mi fuge pămantul de sub picioare, parc-as umbla pe apă, sunt valuri mici dar se simt. M-asez pe burta si privesc pestii la marginea puntii de plastic. Nu se compara cu nimic din ce am mai vazut pana acum . Pestii ăstia nu sunt stresati, grabiti, speriati.Daca introduc degetul in apa un curios mic cu coada lunga vine sa descopere ce e. Sunt albastri, galbeni, au aripioare sau nu, botic, ventuze. Ti se strange stomacul ca un ghem de ață cand îi vezi prima data si cand îți rulezi privirea peste apa albastra in care se prabuseste soarele la apus. Apoi undeva departe sau aproape vezi muntele. Sinaiul. Stanci si desert, desert si stanci.

Snorkeling. Iau o masca si un tub cu 10 euro, le trag pe chip, pun tubul în gură, invers niste rusi sau polonezi sunt beți si râd de mine, să vă ia dracu (the „ardelean” in me), vedeti-va de-ale voastre gandesc linistita, ma uit la altii- pun tubul corect.Intru în apă e adanca si vad pana departe spre fund fara sa intru cu „masca” în apa lucru care ma sperie. Apoi înot spre corali si ma scufund usor, pe jumatate.Primul sentiment e de frica, nu pot sa respir, imensitate, contopire cu natura , abia acum înteleg ce înseamna.Parca joc într-un film si noi orizonturi imposibile în realitate se deschid in fata mea. Uit tot ce ma înconjoara- pur si simplu uit pe ce planeta sunt, sunetele se estompeaza, marea e un întreg univers care ma cuprinde si în jurul meu înoata pesti. De fiecare data cand apare o forma noua, unul mai mare, cu ochi mai luciosi,mai colorat, mai lung, inima-mi tresare si am tendinta sa-mi scot capul din apa si sa „fug” repede pe bucatile de plastic, dar n-o fac, stau acolo mirată cu ochii cat cepele si ma comport ca si cum as face parte din lumea lor
Asa se simte. In orice caz., asa a fost la mine prima data

Dupa o ora, Hapi-man se prezinta pe fasia plutitoare, scarpinandu-se asiduu, cu lacrimi în ochi.Unde nu-l mananca îl doare si unde nu îl doare îl arde. A sărit într-o turma de meduze. Foarte rar am vazut meduze asa de multe ca atunci. In alti ani nici nu le-am mai regasit.
In orice caz, arata ca o conopida dar n-a patit nimic, a doua zi mai avea urme pe corp ca niste zgarieturi dar veninul disparuse. Acum știu că dacă eram eu în locul lui mă adunau cu fărașul din mare.Mi-e frică de meduze
Spre seara suferinzi si multumiti stateam pe terasa. Eu arsa de soare încat abia ma miscam, mare greseala sa nu reaplic crema, dar uitasem de ea cu toti pestii in jur.Si apoi cum sa îi otravesc cu crema mea?

Sunt amintiri din prima sedere in Sinai. Si felul în care as descrie fericirea

In dimineata asta mi-am pus ceasul mai devreme. Am de rezolvat diverse.
Maine ne întoarcem în Egipt. In Sinai. Ca si cum n-am fi plecat niciodata din locul acela.

Publicitate