Ce gandesc oamenii normali?

avatar fem Cand nu pot adormi si gandurile îmi alunecă pe sub plete, pe sub plapuma dublă, pe sub tenul badijonat cu Clarins e vorba despre viitor, despre ce am de făcut si despre ce am omis. Cat timp voi fi langa omul drag si cat timp va fi el langa mine? Sa ma apuc de proiect sau nu sunt în stare? Daca se întampla aia, daca se rupe lumea în doua , daca ma vor bârfi 10 în loc de cinci?

Cand mă cert cu El îmi vin în minte toti iubitii care-au fost mai blanzi, mai calmi, mai nepasatori, mai reci, mai ciudati, mai nesimtiti, mai inteligenti – si la toti gasesc ceva de divinizat pentru ca niciodata n-am locuit într-o casă împreuna ca sa ne descoperim neplăcute secrete.

Cand îmi pulseaza o amigdală , cand am tahicardie fiziologica si cand ma doare capul îmi imaginez tumori, secretii, spitale si creierul meu afiseaza în stand by toate cunostintele pe care le am pe o anumită sectie si toate parghiile posibile.

Cand primesc un răspuns negativ si eu speram la unul pozitiv am impresia ca sunt cea mai nepriceputa si personalizez imediat întamplarea ca si cum cineva ar avea ceva impotriva mea si de-aia se întampla toate.

Cand un prieten bun nu ma sună , nu ma caută, nu îmi scrie, creez scenarii prin care l-am dezamagit cu ceva sau decretez că pur si simplu m-a înlocuit. Cand eu nu-mi sun un prieten, nu-l caut, nu-i scriu îmi explic mie însami că-s ocupată,plecată, distrată, ma gandesc cu drag la el, numai ca el n-o sa stie asta niciodata- decat daca i-o spun, evident!

Cand cineva îmi cere ceva, un serviciu, o maslina, o aluna- îmi zic că „atunci sunt buna, la nevoie“. Cand eu cer ceva cuiva- mi se pare uman, firesc sa ma serveasca în numele prieteniei sau a relatiei care ne leaga.

Cand observ un rid de expresie si un fir de păr alb, mi-e teama c-o sa îmbătranesc, ca n-o sa mai fiu iubită sau funcțională si că viața e total nedreaptă dincolo de sloganul conform căruia frumusetea e în adâncurile sufletului, exact acolo unde n-o radiografiază nimeni.

Cand ma rog, ma îndoiesc de multe ori si mi-L imaginez pe Dumnezeu sub mii de forme, chipuri, stări, manifestări. Imi imaginez că nu exista, ca nu m-asculta,ca nu ma cunoaste, ca nu ma simte, ca nu contez. Ca L-am dezamagit, ca L-am tradat, ca nu L-am perceput niciodata. Si cu toate astea nu încetez sa păstrez legatura cu El. Ca si cu un iubit pe care l-am părăsit dar care mi-a transmis mereu semne că nu m-a uitat. Ca si cum aș sti că locuieste în mine dar eu sunt cea care pleacă atât de des de-acasă încât nu-i mai recunosc chipul.

Cand iubesc uit de normalitate. Ma bucur de privilegiile nebuniei si de puterea pe care mi-o dă. Sunt invincibila, cred în mine si sunt capabila sa rup toate lanturile care m-ar fi legat vreodata. Si cand iubirea se desprinde pentru o clipa sau pentru totdeauna revin la temerile banale .

Iubirea ne face nemuritori. Dar noi în viața asta învățăm să murim.

Cand mi-e frica îmi amintesc printre altele de cuvintele lui Sri Yukteswar : Infrunta lucrul de care te temi si acesta va înceta sa te mai tulbure.

Si niciodata nu pot sa înfrunt lucrul de care ma tem

79 comentarii (+add yours?)

  1. Katyna
    ian. 23, 2013 @ 21:26:28

    Da, asa gandesc oamenii normali, fix asa cum ai descris mai sus. Nu stiu ce sa zic la partea cu nebunia din iubire, asa sunt si eu la inceputuri, dar apoi redevin rationala. 😛

    Răspunde

  2. Bernadett Baja
    ian. 23, 2013 @ 21:33:56

    Parca mi-ai citit gandurile … 🙂

    Răspunde

  3. Deea
    ian. 23, 2013 @ 21:36:27

    Yes, I’m normal! ^_^ Frumos articol!

    Răspunde

  4. Alina Anghel
    ian. 23, 2013 @ 21:37:36

    DA, asa gandesc oamenii normali! Si niciodata n-o sa putem infrange lucrurile de care ne temem, asta imi este mai clar pe zi ce trece …

    Răspunde

  5. ella
    ian. 23, 2013 @ 22:22:24

    Fix asa!!!!! 🙂
    Ramane insa intrebarea : De ce oare nu putem sa infruntam lucrurile de care ne temem? Sa fie frica se esec? Teama sa nu ne facem de ras?

    Răspunde

  6. ovi
    ian. 23, 2013 @ 23:12:02

    insemna ca… sunt normal…

    Răspunde

  7. pasquinel
    ian. 23, 2013 @ 23:14:24

    Cred ca acest articol nu are nevoie de comentarii, ci doar de un moment de introspectie din partea fiecaruia dintre noi (cu exceptia mea, desigur).

    Ori bun prieten, ori dusman de moarte ne este gandul cel pe veci alaturi, pe care orice suflet ce poarta-n sine blestemul omenirii, ratiunea rece, cruda, si-l poarta pentru sine; ci greu si rar e darul de a-mparti din ganduri, ca o eliberare, spre lumea nesfarsita de azi sau totdeauna.
    (Am citit Legendele Olimpului, de aia scriu asa).

    Răspunde

  8. Aliceee Traveler
    ian. 24, 2013 @ 00:43:30

    Foarte frumos articolul!
    Rezonez cu el, ma simt mai bine acum! Mai normala 🙂

    Răspunde

  9. xblondix
    ian. 24, 2013 @ 01:55:15

    Initial m a atras titlul ca si eu sunt curioasa ce gandesc oamenii normali 🙂 observ ca avem temeri comune, mai ales cea legata de Dumnezeu. Pana la urma…si eu sunt normala! 🙂

    Răspunde

  10. romanianstampnews
    ian. 24, 2013 @ 03:29:06

    Ai condensat totul în titlu (uite că nici eu nu pot să dorm la ora asta).
    Ne „trecem” cam repejor. Nu prea apucăm să deschidem noi bine ochii în lumea asta şi să ne dăm seama cu ce se mănâncă.
    Toate gândurlle însă sunt perfect normale. Abordările pot fi diferite, dar mai devreme sau mai târziu fiecare din noi se va confrunta cu ceva de care îi este teamă. Dacă eşti împăcată cu asta, totul poate fi mai uşor, nu?

    Răspunde

    • Hapi
      ian. 24, 2013 @ 21:45:36

      Da, sunt impacata pentru ca reusesc sa le compensez, sa le alung pe cele inutile si sa lehranesc pe cele care m-ar putea motiva
      Nu functioneaza mereu dar pastrez balanta….

      Răspunde

  11. Ioana
    ian. 24, 2013 @ 07:06:24

    Intr-adevar sunt temeri banale,care par imense cand suntem vulnerabili,dar norocul nostru este ca atunci cand ne trezim si avem pentru cine si pentru ce sa zambim si sa fim recunoscatori…uite c-am uitat tot ce ne-a framantat…dispar ca prin farmec si inchidem portile pana…pana data viitoare :))

    Răspunde

  12. Ioana K-man
    ian. 24, 2013 @ 07:42:36

    Oamenii normali se intreaba daca sunt normali 🙂

    Răspunde

  13. Fata Nesăbuită
    ian. 24, 2013 @ 08:11:25

    Credeam ca numai eu gandesc asa, in anumite situatii, cum ar scenarii create legate de prieteni, sanatate si spitale si mai ales viitor. Pana la urma cred ca om fi normale…Adica si normalitatea asta o fi impartita in mai multe sertare? categorii?

    Răspunde

  14. Ana Maria
    ian. 24, 2013 @ 08:38:54

    Pai asa sunt oamenii si natura lor : un amalgam de sentimente , trairi ,vise , dorinte si nevoi! 🙂 Vad ca esti o adevarata reprezentatnta a speciei umane! 🙂

    Răspunde

  15. coco
    ian. 24, 2013 @ 08:42:40

    cam asa …tricoteaza …si mintea mea 🙂

    Răspunde

  16. irealia
    ian. 24, 2013 @ 09:18:20

    Cel mai tare mă tem de propriile temeri! Și nu, nu pot să le înfrunt, mă anchilozează, paralizează, mutilează… Cel mai mare succes îl înregistrez atunci când le mai amân un pic atacul.

    Răspunde

  17. Tiberiu Orasanu
    ian. 24, 2013 @ 09:43:46

    Pui probleme complexe, probleme pe care domnul Pleşu le-a catalogat cu bonomie ca fiind „ruseşti”, probleme de substanţă umană, probleme de conştiinţă şi de relaţii interumane de toate felurile: prietenie, iubire, indiferenţă, uneori teamă sau ură şamd că lista este prea lungă. Nu în ultimul rînd, pui problema foarte importantă a egoismului. Pe deasupra, pui problema de conştiinţă religioasă (şi nu mă refer la o religie anume).

    Nu există un răspuns general valabil la acest fel de întrebări-problemă pe care ni le punem (mai mult sau mai puţin), toţi. Fiecare dintre noi se manifestă conform firii, caracterului, instrucţiei primite şi mai ales, pe baza tradiţiei de la care ne revendicăm.
    De aceea şi este lumea atît de frumoasă: pentru că suntem diferiţi!

    Cum gîndesc oamenii normali? Mai întîi, ştie cineva să definească normalitatea?
    Nu mă refer la setul acela de reguli sociale în lipsa cărora lumea-ca-societate ar fi pur şi simplu, insuportabilă. Mă gîndesc la normalitatea specifică fiecărei culturi în parte cu obiceiuri, cutume şamd. Ce mie ca european mi se pare normal, ar putea fi socotit de un oriental ca fiind inacceptabil şi exemplele ar putea continua.

    Deci ce este un om normal? Probabil că este un om care îşi menţine felul-de-a-fi propriu în cadrul unei societăţi oarecare, respectîndu-i regulile, chiar dacă îşi permite şi unele excentricităţi.

    Cum gîndeşte un om normal? Aici este aici: fiecare om gîndeşte aşa cum vrea şi poate, pe baza experienţei personale acumulate pînă la un stadiu de viaţă, experienţă cumulată cu ceea ce a reuşit (sau a vrut) să reţină din experienţele contemporanilor şi antecesorilor săi.

    Scuze pentru că m-am întins prea mult. 🙂

    Răspunde

  18. silavaracald
    ian. 24, 2013 @ 09:56:37

    Drobul de sare?
    😀

    Răspunde

  19. adelinailiescu
    ian. 24, 2013 @ 10:14:59

    Cine poate eticheta normalitatea?Spunem ca e normal ceea ce accepta majoritatea.Minoritarii sunt anormali?Cred ca cei „anormali” gandesc mai mult, au mai multe dileme si pentru ei viata e mai grea, mai complicata.Dar, oricat de normali am fi, toti avem momentele noastre de nebunie, de obicei o nebunie frumoasa.Ca atunci cand iubim si suntem in stare de orice…

    Răspunde

  20. Dli
    ian. 24, 2013 @ 10:37:08

    Complicata problema cu normalitatea, si cu frica, ea vine, dupa parearea psihologilor, din experiente care ne-au marcat inca din frageda copilarie, cand tata se speria langa tine, sau bunica, si iti inducea si tie sentimentul de anxietate… da, e ceva normal la noi in tara.

    Răspunde

  21. Bia
    ian. 24, 2013 @ 10:42:46

    Mă simt ca si cum D-zeu mi-a dat un semn prin ce ai scris tu aici, doar că între timp eu eram „plecată”… Deși nu te cunosc, cred că ești un om minunat, așa „normal” cum o fi el de om…
    >D<

    Răspunde

  22. artelesistiintelevietii
    ian. 24, 2013 @ 11:17:44

    In mod ”normal” suntem ”adormiti”.Trebuie sa se intample ceva,ceva ca in exemplul tau, care sa ne readuca la starea de luciditate cu care am fost inzestrati. In rest e o rutina care ne face sa nu apreciem nimic si nici sa ne zbatem pentru ceva.Astfel curge…viata.

    Răspunde

  23. miha.ela
    ian. 24, 2013 @ 11:29:11

    Avem temeri, ganduri, indoieli, suntem oameni, in functie de asteptari, analize, etichetari de care nu putem scapa, reactionam mai mult sau mai putin bine.
    Fac scenarii, dialoguri inchipuite, vorbe alese, iar in fata locului ma panichez, uit tot si ma fastacesc.
    Ne este teama si de esec si de judecare si luat in ras.

    Răspunde

  24. Mihaela Anghel (@MihaelaAnghel)
    ian. 24, 2013 @ 13:35:01

    Si eu la fel procedez desi stiu ca ganditul asta excesiv duce la mai mult stres, griji, deprimare. Ar trebui sa luam lucrurile asa cum sunt, sa ne bucuram de prezent, sa nu ne mai facem atat de multe griji legate de viitor. Usor de zis, greu de facut. Eu si in relatia mea ma gandeam…daca ne despartim peste 5 ani, daca divortam, daca…Dar poate sa-mi garanteze cineva ca o sa fim mereu fericiti? Conteaza acum sa fim, sa ne iubim, sa ne respectam…si ce-o fi, o fi.

    Răspunde

  25. Adriana
    ian. 24, 2013 @ 13:37:28

    Cred ca tuturor ne e teama sa infruntam fantasmele… uniii poate nu recnosc..:)

    Răspunde

  26. blueroses
    ian. 24, 2013 @ 13:45:37

    Studiat simptomele – mda, sunt normala 🙂
    Si postarea ta mi-a adus aminte (ca tot e perioada) de sesiune si oboseala asociata – aveam un imn cu colegele de camera „Noi nu sunt normali” care alterna cu intrebarea „Sunt eu nebuna? sunt eu nebuna?”
    Cat despre invingerea temerilor, teoria e usoara, practica … mai putin 🙂

    Răspunde

  27. elly weiss
    ian. 24, 2013 @ 15:24:28

    Cu mici diferente, foarte firesti de altfel, gandim cam la fel. 🙂
    Imi place articolul!

    Răspunde

  28. Intuneric
    ian. 24, 2013 @ 17:11:53

    Eu as spune ca, de fapt, nu invatam sa murim. Ci doar ne pacalim ca nu vom muri niciodata.

    Răspunde

  29. mirela
    ian. 24, 2013 @ 18:41:25

    toti ne construim scenarii in varii situatii. unele sunt uneori reale, unele ne inchipuim doar ca sunt reale. problema apare in momentul in care credem cu tarie in ele si sunt false: in societate, intre prieteni, in familie, in credinta sau in iubire.
    atunci apar greselile grave, pentru ca uneori putem fi cei mai mari dusmani ai nostrii.
    mda, is putin ca melancolica azi: ploua. din fericire aici ploua destul de rar 🙂

    Răspunde

  30. vavaly
    ian. 24, 2013 @ 20:54:46

    Reblogged this on vavaly and commented:
    Pentru toti oamenii obisnuiti, Hapi a deslusit niste ganduri in care ma regasesc… de o vreme, insa, am luat fiecare puct la intrebari, la disecat si incercat sa schimb ce depinde de mine. Nu e usor dar se poate… Sau cel putin asa vreau sa cred.

    Răspunde

  31. Trackback: vavaly
  32. Rudolph Aspirant
    ian. 24, 2013 @ 21:03:43

    1. Si mie imi e teama de imbatranire, mai ales ca ma poate afecta la venituri si cariera, plus social, pt ca nimanui nu le place de oameni gay care sunt si batrani, gay-ii trebuind sa fie mereu tineri + ff sexy, sau macar sa moara cat sunt inca tineri, ca asa arata in mai toate povestile, revistele si serialele si filmele ! (Nemaivorbind ca trebuie sa fie si talentati artistic pe diverse arte, excelenti dansatori, rafinati cunoscatori degustatori de cocktailuri si vinuri, plus cu o cultura generala ff bogata pe diverse domenii de cunoastere umanista si clasica, totodata si experti in relatii de cuplu, si mai ales ff instariti, sau dacasunt saraci totusi imbracati in haine de calitate autentic superioara, si la ultima moda, plus facand parte din sau macar dand tarcoale unor cercuri de adevarat elita, mai ales academica si de entertainment cultural artistic.)

    2. Din cauza ca m-ai speriat, intristat si descurajat total cu acest articol, si gandurile sumbre iscate de el, te-am invitat la o lepasa deosebit de dificila.

    Răspunde

    • Hapi
      ian. 24, 2013 @ 21:30:15

      In primul rand multumesc pentru sinceritate, e o surpriza pentru mine sa aflu ca asa gandeste un gay
      Consideram ca barbatilor in general nu le pasa foarte mult de aspectul asta pentru ca la orice varsta pot gasi pe cineva. Asa e , Rudolf, sa nu-mi spui ca o femeie de 50 de ani are aceleasi sanse ca un barbat de 50 de ani in gasirea unui partener , nu numai gasirea ci si ALEGEREA lui
      Asadar de ce la gay ar fi altfel? Din contra, daca gasesti o relatie potrivita, stabila, o mare iubire, ati ramane impreuna pentru ca stabilitatea e mai greu de mentinut , cred eu, intr-o relatie gay iar alegerile (ofertele) nu sunt chiar asa de multe ca la hetero.

      Asadar omul care te iubeste va sta langa tine si va imbatrani langa tine, nu? Iar daca el isi va cauta unul mai tanar la un moment dat , nimic nu te impiedica sa faci si tu la fel

      Răspunde

  33. g.cojocaru
    ian. 24, 2013 @ 23:00:48

    🙂 nu stiu daca sunt tocmi normala.. nu mai stiu ce inseamna normal, dar asa gandesc si eu! Si nu as schimba asta pentru nimic in lume! Mi-esti tare draga, Hapi!!

    Răspunde

  34. Rolling Ideas
    ian. 25, 2013 @ 05:21:47

    Un articol foarte bun în care văd că toată lumea se regăseşte total sau parţial.
    Şi eu fac parte din clubul oamenilor normali 🙂

    Răspunde

  35. coolnewz
    ian. 25, 2013 @ 09:20:36

    Fereasca Dumnezeu sa nu mai primesti comentarii la vreun articol. Imi si inchipui: „Cind nu primesc comentarii la o postare pe blog …. ” :))

    Răspunde

    • Hapi
      ian. 25, 2013 @ 11:49:16

      Vai, nici nu-i de imaginat :))))

      Dar sigur Coolnewsa ma tine minte ca atunci cand am aparut pe firmament n-aveam nici cate 3-4 comentarii si tot draguta si amabila PAREAM :))))

      Răspunde

  36. vienela
    ian. 25, 2013 @ 11:09:00

    Cum ai reusit tu, Hapi, sa imi smulgi valul de pe ochi, sa imi arati ca sunt normala, ca nu am nimic diferit fata de voi! Toata viata mi-am imaginat ca sunt facuta din alt aluat… :))

    Răspunde

  37. mixy
    ian. 25, 2013 @ 12:02:58

    maică, ce profundă ești când ești normală ! …
    cine-a zis: „cel mai mare dușman al tău ești tu însuți” ?

    Răspunde

  38. federova
    ian. 25, 2013 @ 21:23:08

    Daca si eu gandesc cam la fel, nu pot sa zic ca nu esti normala, nu? 😛
    Chiar credeam ca sunt singura care dramatizeaza asa. Mai ales la partea cu „de ce nu ma suna prietena mea, oare i-am gresit cu ceva?” Sau „vai, mi-a mai aparut un rid sau 1 kg, oare se agraveaza, ma schimba cu alta?” 😛
    Cand ai alte griji, mai grave ca sa zic asa, deja dispar gandurile de mai sus si realizezi cat de mult exagerezi uneori. Cel putin asa mi se intampla mie…

    Răspunde

    • Hapi
      ian. 26, 2013 @ 12:53:38

      Dramatizarea cu prietena cred ca toate o facem: de ce nu ma suna, de ce nu-mi scrie
      Dar daca ne analizam si noi facem la fel in anumite situatii , absolut fara motiv. >Si n-avem de unde sa stim cum se simte cealalta.
      Exista prietene (putine , e drept) care-si spun lucrurile astea direct una alteia

      Răspunde

  39. eumiealmeu
    ian. 26, 2013 @ 10:23:47

    toate fetele care au blog au același comportament. dar suntem 0,0001% din lumea asta. celelalte sunt normale și nu au acest tip de comportament.
    veste bună? veste rea? 🙂
    până la urmă important e că te-ai găsit cu cele care sunt ca tine, nu mai contează că nu ești normală – dacă normalitatea o dă procentul; dar cum nu contează turma, ci ceea ce te duce la (re)descoperirea persoanei tale… ei bine, cred că ceilalți sunt anormali 🙂
    și tot ne-am scos, indiferent care e rezultatul 🙂

    Răspunde

  40. mihaella
    ian. 26, 2013 @ 11:43:32

    e cineva care nu trece prin asta? eu ii zic scenarita… eu mai am mult pana a scapa de ea…inca nu m-am sfintit…:)

    Răspunde

  41. Lavinia Monica
    ian. 26, 2013 @ 12:10:36

    Daca asa gandesc oamenii normali, m-am linistit! :d

    Răspunde

  42. acuarele
    ian. 27, 2013 @ 07:28:54

    Niciodata n-am fost o persoana panicoasa, ci optimismul in persoana!
    Abia dupa ce am nascut-o pe fetita mea am inceput sa am niste frici suparatoare, de mama „normala” sau nu neaparat, pe care partial am invatat sa mi le domin, in timp.
    Ideea e ca prea multe ganduri nu sunt bune, e bine sa ne deprindem a ne detasa cat mai des, la modul practic si efectiv. Fiindca ceea ce gandim, aceea si devenim, si tot noi ne atragem toate cele. Frica nu ajuta la nimic, si chiar daca punem raul inainte, cum fac unii care se considera mai intelepti ca altii, nu facem decat sa ne torturam singuri.

    Răspunde

  43. ilda76
    ian. 27, 2013 @ 19:34:28

    Cat ma supara si pe mine propriile-mi ganduri…destul de frecvent! Si-s greu al naibii de tinut in frau!
    Pe de alta parte, eu, o fricoasa, cred ca putem invinge lucrurile de care ne temem (macar pe unele dintre ele); chiar daca mai pierdem cate-o batalie, important e sa castigam razboiul!
    Zic si eu…:))

    Lavender Thoughts

    Răspunde

  44. redsky2010
    ian. 29, 2013 @ 08:02:40

    ma straduiesc sa infrunt tot ce ma sperie, nu pot trai cu sabia deasupra capului. daca tot trebuie sa se intample, provoc evenimentul sa stiu de-o treaba! 🙂

    Răspunde

  45. babymanager
    feb. 09, 2013 @ 21:29:53

    Intelept dl Sri Yukteswar! Si chiar merge in practica, insa nu cu toate temerile: lam mine cele legate de cei dragi si mai ales de copil ma innebunesc. Si nu vreau sa le infrut si nici nu pot scapa de ele!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: