Cei ce mi-au grait in limbile ingerilor

mana in oglindaPe mine nu ma implineste o singura iubire

Pentru ca nu exista una care sa fie atasata perfect nevoilor sufletesti individuale. Iubirea nu poate fi doar fiorul erotic si exaltarea din momentul in care te uiti in ochii celuilalt
Nu am inteles mult timp Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător „

Cum sa ai dragoste daca nu ti-o ofera cineva?

O ai- e inauntrul tau si intr-o zi o impartasesti fara intentie. Simti nevoia sa o dai mai departe. Omului pe care-l servesti cu o cafea. Prietenului caruia ii zambesti sincer. Rudei pe care o lauzi pentru o reusita. Celui pentru care te bucuri in taina. Vecinului pe care-l ajuti sa isi care sacosele. Copilului care te oboseste cateodata -i-o daruiesti fara sa astepti sa se intample ceva. Persoanei pe care n-o cunosti, dar ii faci un mic favor din simplul motiv ca poti. Amicului pe care-l imprumuti . Iti daruiesti iubirea sub diferite forme si nici nu stii ce fapta minunata ai sadit.

Unii nu stiu sa-ti multumeasca. Unii nu-si dau seama cat bine le-ai facut. Unii uita. Unora nu le pasa. Dar nu-i nimic. Pentru ca tu , intr-un moment ai facut lumea mai frumoasa daruind iubirea ta altora

Pe noi nu ne implineste o singura iubire. Avem nevoie de zeci de dovezi. De sute de iubiri. De mii de gesturi care sa ne faca sa mergem mai departe.
Nefericit trebuie sa fie omul care nu apreciaza iubirea din jurul sau

Pe mine nu ma implineste un singur destin. Pentru ca nu cred ca am unul ci am sute si poate zeci, impletite cu altele din jurul meu.

A fost o zi in care aproape am plans in pumni de neputita. O zi oarecare in care n-am stiut ce sa aleg si n-am gasit nicio solutie la probleme. O zi in care timpul s-a asezat pe mine si mi-a spus ca n-o sa reusesc intr-un termen atat de scurt .

Catre sfarsitul zilei m-am prelins in pat. Am deschis laptopul. Si am gasit doua mesaje. De la doua persoane care in mod normal nu aveau de ce sa-mi scrie chiar atunci. Doua persoane cu care vorbesc relativ rar.
Una dintre ele mi-a spus spus pur si simplu ca-mi simte zbuciumul si mi-a scris niste cuvinte care mi-au mers la suflet

Iar a doua persoana a fost cea care mi-a intins mainile si mi-a dat solutia exacta de care aveam nevoie in acea zi. Nici nu mi-a venit sa cred. Ma aflam obosita pe scara de incendiu , ea m-a luat de mana si m-a dus la lift. Cred ca i-as fi sarit in brate cantand de bucurie daca era langa mine

Par doua exemple banale dar nu sunt. Nu ma implineste o singura iubire si un singur destin pentru ca mereu ma coplesesc si ma completeaza iubirile si destinele altora.

Cei ce mi-au grait in limbile ingerilor sunt multi, si-au soptit vorbele -in momentul potrivit. Cu cele mai simple cuvinte. Cu cele mai obisnuite gesturi. Cu iubire. Fara sa-si dea seama. Dar eu i-am recunoscut de fiecare data.

Starea dintre fericire si disperare

buddhaAm văzut filmul Orele. Pentru a doua oară

Si mi-a trecut prin minte că unii devin dependenti de fericire asa cum altii devin dependenti de diverse substante .
Si apoi, daca nu mai gasesc acea stare de fericire – ajung la extrema ei. La disperare. Nu mai vor sa ramana în mijloc,nu-l mai recunosc

Copilaria ne predispune nu numai la observarea detaliilor dar si la emergența cu ele.Povesteam de felul in care miroase un mielut. Amintiti-va de mugurii îmbobociti ai florilor de mar. Coronite din papadii. Un catel mic si prapadit care te încolțeste în joacă pana-ti lasa mainile rosii si nu te intrebi nicio clipa daca te poti îmbolnavi. Zăpada pe care-ai mâncat-o de pe ramurile pomilor, de pe frunze, de pe bancuțele din parc.Mirarea care ramane pe degete odată cu „praful fin“ de pe aripile unui fluture pe care îl arunci si nu mai poate sa zboare si nu întelegi de ce.O leguma pe care-o scoti chiar tu din strat, niste patrunjei rupti cu grija.

Din podul copilariei suntem aruncați într-un bol in care zac imprastiate bilețele norocoase, biletele mazgalite pe care nu se intelege nimic si biletele goale. Toata viata o petrecem despăturind biletele si cautandu-l pe cel potrivit nouă. Creierul preia controlul total si-ti spuna ca nu mai e vremea povestilor si a viselor, ca realitatea trebuie cantarita si analizata, te trezesti dimineata cu o mie de ganduri si te intristezi din nimic.

Chiar si cand spunem „ cred ca viata mea intra pe un fagas normal“ acest lucru l-am trait deja si noi de fapt asteptăm viitorul.

Exista oameni pentru care viata traita între fericire si deznadejde nu-si are rostul, nu o cunosc si o aseamana depresiei-unei stari de profunda insatisfactie.Poate acolo se afla esenta existentei noastre. In rutina aceea fara sens uiti toate binecuvantarile primite vreodata: uiti ca ai parinti sau frati sau copii sau un prieten care te iubeste. Astepti doar sa se întample ceva nou- ca de exemplu o mare iubire . Si esti pregatit sa despăturesti alt biletel.

Adu-ti aminte ca într-o bulă de timp a veșniciei care te înconjoara n-o sa mai simti nimic din toate astea. Nu e înfricosator sa nu mai fii niciodata deprimat si niciodata fericit ?

Va recomand filmul Orele dacă nu l-ati vazut pana acum

Miorița-o afacere de succes

miorita-pe-facebook(sau: Ciobanul tot cioban)

Sa nu ma întelegeti gresit. Sunt mai multe tipuri de ciobani.Ca-n balada Miorita.
Adica Ungureanu si Vranceanu sunt axati pe absorbtia fondurilor structurale si vor sa-i dea în cap lu ala Moldoveanu si sa-i ciordească oile bucălate. .Moldoveanu e baciul simplu pe care l-am întalnit si eu pe plaiurile bunicilor. El iubeste natura, rutina zilnica, mirosurile care îl inconjoara, stie si-ti povesteste despre toate, dă binețe si primavara mai duce în brate cate un miel pe care te lasa sa-l tii si tu si sa te îmbeti cu mirosul de viață proaspata pe care nu-l uiti niciodata
Daca închideti ochii v-amintiti cum miroase un mieluț?

Care sunt sansele ca în zilele noastre sa dai peste baciul moldovean ? Foarte mici.

Odată am investit în OI! Exact. In oi de-astea care behăie , miros a balenciaga , dau lapte si au inel rosu în ureche. Vreo 1500 de euro, mult pentru mine, atunci (si acum de fapt pentru ca e foarte greu sa economisesti) . Am sucit si-am rasucit oferta pe toate partile. La recomandarea cuiva am intalnit un cioban care-avea o turma destul de frumusică . Vreo 300 de oi ca-n poveste, rafturi pline cu cascaval (de-ala cu lactoza), o nevasta si vreo doo țiitoare care-i mulgeau mioritele , framântau branza si-i deprimau nevasta .

Mi-a explicat omul că investitia e profitabila, mi-a si spus cate dintre oile cumparate or sa fete în primavara si cate or ramană sterpe, cat lapte da fiecare , cum o sa le botezam si alte alea. Am calculat atunci pe caiet cat n-am făcut-o în clasa a cincea si a sasea la un loc. Pan la urmă am semnat un contract cu martori scris de mana si m-am alăturat prostilor care l-au ajutat pe baci sa-si plăteasca datoriile si să duc-o viată dezmățată prin cazinourile județului .

Bineînteles ca mi-am vazut oile, apoi si mielutii , m-am pozat cu ele, că ciobanul ăsta nu putea sa-mi dea în cap si să mă îngroape în spatele stânii din simplu motiv ca pe-atunci aveam doi iubiți si m-ar fi cautat amândoi ca nebunii. O vreme -mai exact 5 luni am si primit cate 100 de roni pe luna *cam jumate mă costau apelurile catre el prin care ii aminteam să plătească

miorita
Desi la kilogramul de cascaval calculat ante pre-contract , de la oile mele rămâneam lejer cu 100 de euro pe luna „în sezon“ ceea ce în timp mi-ar fi atenuat investitia si mi-ar fi suplimentat aportul de balmoș . Vezi de treabă. A venit „criza“ în sensul ca ciobanul „meu“ s-a crizat dupa o lada de vodka si a vrut sa-l omoare pe unu într-un bar – nu cred ca era lup sau vânător împricinatul, eveniment soldat cu o binemeritata încarcerare (fiind la a șaișcincea abatere) . Oile erau gajate si ele săracele, nici măcar o pereche de ciorapi de lână n-am apucat să croșetez.
Ce-am depasit mai greu? Sentimentul c-am fost fraierita. Nu cel c-am pierdut banii.

Miorita e actuala si astazi, doar personajele se schimbă.
*In introducere am respectat provenienta „bacilor“strict pentru fosnetul literar.


Morala: investiti în lucruri si-n hobbiuri care va plac si cu care aveti o sansă de succes. Investiti bani si sentimente în ceea ce cunoasteti chiar daca vi se pare ca-n jurul vostru sunt alte afaceri, care aduc un profit mai mare si mai rapid. Bazati-va pe voi si-o sa fie mici sansele de failure.
Iar daca pierzi e mai bine sa calci tu in balta decat sa te impingă altul.


Daca ar fi sa începeti maine o afacere – ce v-ar place sa faceti?
Iar daca ati inceput-o deja, cum v-ati mentinut?

surda desen Miorita blogul Miron Manega

Hapi pe post de asistentă medicală

nursing Cu mult stres pe cap si toata ziua cu urechea lipită de telefon si cu diverse probleme de rezolvat , se îmbolnaveste al meu consort.

O bubă, aici, o durere pe dincolo, încep sa ma agit că nu stiam ce are, dau telefoane, citesc cărti, studii, mai asteptăm o zi, se dezlantuie toate simptomele si cu ajutorul unui medic specialist (multumesc frumos musiu) si-a anamnezei (sic) aflăm ce e .
In sfarsit , îl informez pe omul meu că diagnosticul e oficial, îi fac poze din fata si din spate ca s-avem si dovada, vorbesc mult, ma agit, aproape că-i inchid telefoanele cand sună diversi cu probleme si-i spun sa se relaxeze.

Sunt doua vești proaste si una buna .
Prima veste proasta este ca boala odata dezlantuita nu are tratament, asteaptăm sa treaca de la sine.
A doua veste proastă e că doare foarte tare.
Si vestea bună e ca sunt eu foarte inventivă.

M-am dus repede sa iau lumanari cu miros de lavandă pentru aromaterapie, i-am aprins una in camera , mi-am facut vant in bucatarie si m-am apucat de gatit.
Revin în 30 de minute
„Auzi, stinge lumanarea asta ca si-asa nu simt nici un miros. Mi-ai adus-o să mă rog sau ce?“ a naibii lumanare chiar nu se simtea nimic
Se culcă-al meu mai mult forțat pe la amiaza , ba chiar m-am mirat c-a reusit s-adoarma cu asa dureri. La trezire, l-am șocat, a crezut ca e în rai. Pliiin de lumânări în cameră, toate cu lavanda pe suporturi de metal , numai Natalia Oreiro lipsea sa cânte „Como te olvido“. Bineînteles c-am deschis si geamul să nu ne-asfixiem
Mna, în loc s-aprecieze gestul a zis ca numai eu îi amintesc că e bolnav si bine-ar fi sa nu-l mai fac sa râdă ca-l doare si preferă sa stea asa, cu gura pungă 2-4 zile pana-i trec pandaliile

Inspre seara schimb registrul . Am cumparat niste ulei de PEPENE ca mie tare mult îmi place mirosul de pepene- asta daca ma gandesc la guma aia de mestecat Hubba Bubba. Torn în recipient niste molecule volatile, aprind fitilu si ma duc în living unde al meu se uita linistit la stiri. In cateva minute se umple camera cu-n miros care n-avea nici o legatură cu pepenele, mai degraba cu sosul de tomate scăpat pe plita fierbinte

Moment in care ma roagă frumos consortu să mă îndur de recent instalata suferință și să mă mut cu-aromaterapia cu-n etaj mai sus.

Nu mai spun că-n baie i-am turnat niste săruri aromate de-ale mele în cadă de era sa sară în sus de usturime. Cand l-am rugat sa ma lase sa-l badijonez cu ulei de argan s-a uitat cu-n sfert de ochi la mine si a schimbat subiectu

Toate bune si frumoase, pan la urma am aprins lumanari peste tot, sa fiu sigura ca face aromatarepie cu sau fara voia lui. Astazi, dupa ce i-am rezolvat cele cateva must-do-uri din agenda , el citea iar eu coseam ceva. Am vazut ca are dureri si m-apuca iar logoreea

„Unde te doare, unde radiaza, lasa-ma sa vad ganglionii, pune compresa sterila, etc. Daca auzi ceva ciudat in urechea dreapta sa-mi spui. Sau daca auzi mai putin cu ea“
„Te aud pe tine constant“

„Daca e afectat nervul si nu mai auzi bine…..“
„Stii ce…chiar ai dreptate, incep sa nu te mai aud, ce liniste e…..iti misti buzele degeaba“

Nu va mai spun ca m-am trezit noaptea (noi dormim separat, eu nu suport sa dorm cu cineva ) si m-am dus la el sa vad daca e bine învelit, daca si-a inchis laptopul, daca si-a pus fașa sterila, daca nu-i trebuie ceai. Adormise cu căstile în urechi, i le-am scos, nu l-am trezit si pe cand sa ies din camera m-am împedicat în cablul de la receiver si-a sunat ăla cand a cazut de suportu de sticla de-a trezit si îngerasii de pe televizor

Ma gandesc serios sa încep maine cu el bioenergia , simt eu c-am niste puteri de-astea si-ar fi păcat sa le tin doar pentru mine.

Cum va comportati cand cineva drag se îmbolnaveste?

Carnavalul din Germania

cutie handmade Hai sa ne întelegem. Cand zici carnaval eu ma gandesc la măstile venetiene, la pene, la priviri care smulg bucati de vise din carnea cuiva , Rio, căldura, 30 de grade, paiete , samba.
Cand m_ai scos la -10 grade pe ninsoare, in stradă sa-mi cânte lieduri nemtesti si sa vad barbati de 30-40 de ani costumati în ursuleti, mi-ai cam zgâriat placa.
Anul trecut am fost cu mama si ne-am ales vrand nevrand c-o plasă de dulciuri, eu m-am machiat frumos si am bătut din gene catre toti marinarii care aveau in mână pachețele interesante. Frivol, stiu. Dar toate bunătatile au aterizat în bratele mele.

Anul asta am iesit cu perechea.
Pentru ca e asa un frig de-ti îngheata chestiile pe sub piele si eu n-am căciuli, mi-am înfasurat un voal pe cap. Ca musulmană la carnavalul nemțesc n-am avut gram de noroc. Mi-au picat în cap cele mai neatractive bomboane si cand în sfarsit s-a milostivit unu s-arunce c-o ciocolata de juma de kil, era sa -mi rupă maxilarul dacă nu mă feream la timp. Va spun sincer ca-i periculos aici la carnaval , că încălzirea începe de dimineata buna cu cate-o palinca/nouă si nu mai nimeresc protagonistii – țintele.
carnaval costum

Una peste alta, m-am apucat de făcut poze, a încept sa fulguiasca , mi s-a întins rimelul si mi s-a înrosit nasul. Am primit constant popcorn si pachetelele cu batistute de hartie , e bine ca oricum iarna am consumul mare
Bine, mai aveam alături si-o pradatoare agresivă, ce-mi șutea toată ciocolata trimisă în directia mea. Am bănuit ca e nevertebrată c-altfel nu stiu cum se mișca asa , cum intrau în raza mea vizuală, cum sărea dupa ele.La un moment dat îmi imaginam scenariul în care-as pocni-o de vreo 3 ori cu aparatul foto în cap , chestii de-astea soft, d-ale carnavalului…..

Cutiuta hand-made din prima poza mi-a dăruit-o un cocoș. Cred ca era cocoș, avea creastă, cioc, coadă si…cocoșii au urechi?
Poze de la carnaval

Ce gandesc oamenii normali?

avatar fem Cand nu pot adormi si gandurile îmi alunecă pe sub plete, pe sub plapuma dublă, pe sub tenul badijonat cu Clarins e vorba despre viitor, despre ce am de făcut si despre ce am omis. Cat timp voi fi langa omul drag si cat timp va fi el langa mine? Sa ma apuc de proiect sau nu sunt în stare? Daca se întampla aia, daca se rupe lumea în doua , daca ma vor bârfi 10 în loc de cinci?

Cand mă cert cu El îmi vin în minte toti iubitii care-au fost mai blanzi, mai calmi, mai nepasatori, mai reci, mai ciudati, mai nesimtiti, mai inteligenti – si la toti gasesc ceva de divinizat pentru ca niciodata n-am locuit într-o casă împreuna ca sa ne descoperim neplăcute secrete.

Cand îmi pulseaza o amigdală , cand am tahicardie fiziologica si cand ma doare capul îmi imaginez tumori, secretii, spitale si creierul meu afiseaza în stand by toate cunostintele pe care le am pe o anumită sectie si toate parghiile posibile.

Cand primesc un răspuns negativ si eu speram la unul pozitiv am impresia ca sunt cea mai nepriceputa si personalizez imediat întamplarea ca si cum cineva ar avea ceva impotriva mea si de-aia se întampla toate.

Cand un prieten bun nu ma sună , nu ma caută, nu îmi scrie, creez scenarii prin care l-am dezamagit cu ceva sau decretez că pur si simplu m-a înlocuit. Cand eu nu-mi sun un prieten, nu-l caut, nu-i scriu îmi explic mie însami că-s ocupată,plecată, distrată, ma gandesc cu drag la el, numai ca el n-o sa stie asta niciodata- decat daca i-o spun, evident!

Cand cineva îmi cere ceva, un serviciu, o maslina, o aluna- îmi zic că „atunci sunt buna, la nevoie“. Cand eu cer ceva cuiva- mi se pare uman, firesc sa ma serveasca în numele prieteniei sau a relatiei care ne leaga.

Cand observ un rid de expresie si un fir de păr alb, mi-e teama c-o sa îmbătranesc, ca n-o sa mai fiu iubită sau funcțională si că viața e total nedreaptă dincolo de sloganul conform căruia frumusetea e în adâncurile sufletului, exact acolo unde n-o radiografiază nimeni.

Cand ma rog, ma îndoiesc de multe ori si mi-L imaginez pe Dumnezeu sub mii de forme, chipuri, stări, manifestări. Imi imaginez că nu exista, ca nu m-asculta,ca nu ma cunoaste, ca nu ma simte, ca nu contez. Ca L-am dezamagit, ca L-am tradat, ca nu L-am perceput niciodata. Si cu toate astea nu încetez sa păstrez legatura cu El. Ca si cu un iubit pe care l-am părăsit dar care mi-a transmis mereu semne că nu m-a uitat. Ca si cum aș sti că locuieste în mine dar eu sunt cea care pleacă atât de des de-acasă încât nu-i mai recunosc chipul.

Cand iubesc uit de normalitate. Ma bucur de privilegiile nebuniei si de puterea pe care mi-o dă. Sunt invincibila, cred în mine si sunt capabila sa rup toate lanturile care m-ar fi legat vreodata. Si cand iubirea se desprinde pentru o clipa sau pentru totdeauna revin la temerile banale .

Iubirea ne face nemuritori. Dar noi în viața asta învățăm să murim.

Cand mi-e frica îmi amintesc printre altele de cuvintele lui Sri Yukteswar : Infrunta lucrul de care te temi si acesta va înceta sa te mai tulbure.

Si niciodata nu pot sa înfrunt lucrul de care ma tem

Spre sfarsit de an

mic dejun in ziua de Craciun De fapt plănuiam sa scriu despre Craciun. Dar nu-mi venea nimic în minte în timp ce ma uitam cu pasiune la castronasul cu afine. Omul meu mi-a adus croissante calde si cafea si m-a întrebat daca vreau sa colindăm. Poate că se temea că îmi lipsesc sarbatorile din Romania. Galagia, familia, prietenii, zapaceala, furnicăreala din a doua si-a treia zi de Crăciun.Sigur ca-mi lipsesc dar nu mai mult decat altădata- mi-ar placea sa îi am mereu în preajma dar nu se poate.

Nu cred ca exista situatii în viață în care sa culegem doar avantajele

Insa am un Crăciun grozav , oricand, oriunde pentru ca propriul chimism neural îmi permite să fiu o persoana optimista. Nu foarte puternica, nu foarte usor de motivat dar OPTIMISTA. Ma bucur pentru-o colinda la telefon, simt sarbatorile si fara sa împopoțonez brăduti, ma bucur de fericirea altora.
Asa ca i-am explicat ca sunt cat se poate de bucuroasa de tot ceea ce am si că e momentul sa multumim lui Iisus si Allah pentru toate binecuvantarile de peste an.

Acestea fiind spuse, el s-a pus la somn caci aseara ne-am culcat târziu iar eu am început sa fur filme de pe net, actiune foarte necreștinească de altfel dar cu efecte pozitive pe termen lung.

Sigur ca as vrea sa evadez cateodata, obisnuita fiind cu libertatea de a face tot ce doresc, sigur ca as dănțui într-un club împreuna cu prietenele mele pana la 3 noaptea asa cu făceam altadata.Drogată de privirile admirative ale unor necunoscuti si de paharul de vin rosu. Incantata de rochia neagra. M-as plange ca nu mai pot sta pe tocuri de la febra musculara.As flirtra fara nicio intentie. As uita de restul si as face doar ce-mi place mie. As scrie apoi pe blog că Craciunul acesta a fost cel mai nebun, cel mai intens, cel mai nonconformist.

Dar nu pot. Am obligatii si sunt multumita ca le am! Nu mai sunt adolescenta aeriana , nici fata de 25 de ani care nu iubea pe nimeni dar îndrăgea mai multi.Nu-mi permit sa mai sădesc gelozii si sa-mi joc prezentul la ruletă. Nu dau haina calduroasa tesuta din sigurantă , încredere si nici fundatia solidă din relatie pentru penele de pasare de noapte . Sunt prea saraca pentru a cumpara iluziile cuiva

Si sunt prea bogata ca sa-mi permit sa falimentez aceasta relatie frumoasa pe care-o am de 5 ani.Deci as vrea sa-i spun lui: nu te teme , nu-mi lipseste nimic pentru ca relatia de acum completaza ca un puzzle fiecare nevoie a mea. Iar visele, tânjirile, dorințele neîmplinite nu sunt lipsuri! Ci dovada ca am o viață normală.

Poveste fara Sfârșit

The-World-Is-Not-Going-To-End Majoritatea făpturilor s-au gandit macar o secunda la un potential sfarsit al lumii , un sfarsit „desfasurat” în timpul vietii lor.
Fara sa aiba legatura directa cu profetiile Maya sau cu Apocalipsa lui Ioan , sfarsitul colectiv nici nu e un mare motiv de zbucium. E dureros sa fii bolnav si sa afli de la vreun șaman modern ca o sa te sufoci bacovian langa o lumanare în cateva luni si că blonda de la servici care-i face ochi dulci lu barbatu-tau va trai si va înflori pană la parkinsoniene operații estetice

Dar daca în schema neuronală e desenat un asteroid care te spulbera pe tine si pe toate frumoasele pamantului la un loc, deja seamana a dulce poezie si cu putin noroc, peste njjj de mii de ani, cineva o sa scorojeasca pe o alta planeta si-ntr-un alt Univers faptul c-ai trait si tu, undeva , candva. O sa te transforme într-o poveste, într-un vis, într-o constiinta universala.

Exista lucruri mult mai dureroase decat Apocalipsa: o despartire, o boala incurabila, o iubire sufocata. Ultima rochie nude cumparata in Mango de o pustoaica chiar inainte s-o inhati tu. Un mesaj care nu mai vine . Un barbat care nu se mai uita în ochii tai. O prietena care nu te mai suna. O lentila de contact care-ti aluneca reptilian intr-o parte cand vorbesti cu un functionar sexy.

Apocalipsa este cel mai inofensiv lucru pentru specia umana.Pentru ca nici n-am avea timp s-o constientizam. Ar exploda timpul intr-un miliard de bucati si n-am mai simti nicio durere.

Cum stati cu (ne)pregatirile de Craciun?

In viața secretă

Ma întreb daca exista o anumita varstă la care te poti dezbraca de pelerinele înflorate cu care ascunzi iubiri, certuri, neplaceri, boli, bucurii, riduri si ganduri care pe unii i-ar face sa lesine.

Nu stiu daca aveam 12 ani sau eram mult mai embrioană cand m-a pupat Marinel în cortul facut din pături între doua căpite de fan. M-a pupat c-asa era jocul de-a mama si de-a tata, nu c-ar fi vrut el, ba chiar s-a spălat pe gura dup-aia si a jurat ca duminica merge cu bună-sa la spovedit.
Eu am si postit 3 zile ca nu eram sigura dacă frigidul pupat a lu Marinel nu e un semn pentru barza -cum c-ar fi libera sa -si faca un cuib la noi pe casa cu bebelas cu tot

N-am spus la nimeni , pana după vreo 14 ani cand Marinel se-angajase la combinatu din oras si-si luase o nevasta mai cuminte si mai spovedită.

Ne ferim sa spunem multe lucruri celor din jur de frica să nu ne judece.
Cand îti faci un prieten nou si iesi cu el la plimbare sau la o poveste
„tatal meu locuieste la tara si vine rar pe la noi, n-am mai vorbit de ceva vreme”
suna mai bine decat
„hei, by the way, taica-meu e alcoolic, consuma spirtul precum eu ciocolata Milka , are deja ciroza si mai încerc sa îl internez pe saptamana viitoare. Pana acum a facut delirium tremens de 3 ori. De care pizza vrei sa luăm, Capriciossa sau Salami? „

Adevarurile trebuie retușate, legate cu fundita sau în cel mai elegant caz- ascunse
*adevarul în acest caz este un fapt real nu o părere sau o opinie. Nu sunt adepta exprimarilor de genul „ai curul mare“ sau „esti prost“

Daca prima ta iubire a fost unu însurat , jumatate din populatia feminina va prefera sa creada ca l-ai violat , i-ai facut farmece si că parintii tăi te-au crescut ca pe-o „panaramă”

Iar daca tu ca bărbat liber – te culci cu una casatorită – e ca si cum ti-ai cumpara emblema de gigolo – decorat cu Steaua Romanei în grad de cavaler, în timp ce ea devine o curvă care-si înșala barbatu *muncitor

Cand esti bolnav e bine sa taci ca sa nu se bucure dusmanii si sa-si frece mainile gandindu-se ce panselute or sa-ti ia la priveghi. Cand esti foarte sanatos si te simti ca iepurele pe câmpie e bine sa taci ca sa nu te invidieze cei care sunt bolnavi

Cand divortezi , trebuie sa pregatesti din timp discursul prin care sa convingi marea majoritate carcotașă ca celalalt a fost de vina.

Cand hoinaresti liber pe alte meleaguri e bine sa taci ca sa nu îi faci sa se simta prost pe cei legati de un anumit loc si care nu pot călători momentan.
Iar cand esti dat afara de la munca e bine sa afle cat mai putini pentru ca vor spune ca esti lenes si incapabil

Salariile, opiniile politice si religioase , sexualitatea /desi le avem si le trăim cu totii sunt teme tabu si motive sa ne uram între noi, să ne displacem sau sa ne consideram mai presus unii de altii.

Cand iubesti , esti liber sa spui oricui. Chiar daca uneori- cel pe care-l iubesti află ultimul sau poate niciodata.

Incomparabil – este sentimentul de a sta fara pelerină în preajma cuiva.

Momentul în care realizezi….ca traiesti

Ni se pare absolut normal sa respirăm, sa gândim, să ne bata inima, sa legam relatii, sa ne plangem unii de altii , sa iubim. Sa traim. Sa avem constiinta sinelui.Sa ne simtim oameni, fiinte evoluate.Nu ne putem imagina c-am fi si altceva, în afara corpului. Nu ne putem simti o …ciuperca sau un vierme si nu putem creiona cum ar fi acel simtămant.

Cand am citit cate ceva din Aldous Huxley cu minunata lui lume noua – am gandit ca omul e dus cu pluta. Si că in afara de niste distorsiuni de perceptie izvorate din modificarea chimismului creierului- omul povesteste basme. Tipul mestecase mescalină parca si alte psihedelice care-l proiectasera în țara lui Harap Alb

Poate că asa e. Tot ce traim aici pe pamant si ni se pare miraculos sau imposibil – provine doar dintr-o modificare a chimismului neuronal. Dar presupunand ca avem un suflet energetic -ma întreb daca el poate fi distorsionat de vreo substanta

Eram în spital si urma o parte neplăcuta cu scosul meselor iodate din sinus. Am fost binecuvantata c-am putut alege optiunea „mute”si „sleep” .Stand pe masa , în sala, cu anestezista înca neconectata la branula mea, ma întrebam daca chiar o sa reuseasca sa ma adoarma fara să mă intubeze sau totusi o sa fiu constientă, daca o sa simt furtunul acela de aspiratie pe care o sa-l pună în gat, etc. Banuiam ca o sa primesc o doza de ketamina , poate o doza mare de dormicum si ceva antialgic puternic.

Anestezista :O sa ametesti putin
Medicul : doar mă uit
Eu : Dar daca nu reusiti să mă adormi………

film rupt

Sunt o chestie. Exist dar nu am constiinta propriei existente. Trec prin mine (nu prin minte) niste cuvinte, se repetă,nu stiu dacă sunt ale mele sau cineva vorbeste *ceva gen totul e în regula , văd culori vii deasupra mea roz, albastru (nu-mi dau seama că sunt becurile de la sala). Aud zgomote dar nu stiu ce sunt, culorile se misca ,se rotesc, nu le pot urmari . Incerc sa le numar , sa-mi dau seama cate sunt. Nu stiu sa numar. Sunt probabil o plastelină si eu. Am senzatia ca înghit salivă dar ….e doar o senzatie nu realizez ca sunt un om ci doar ca exist în afara de spatiu si timp. Si că fac o miscare (mai tarziu m-am gandit ca probabil încercam sa înghit)

Mi se pare o perioada lunga totusi. Nu înfricosatoare. O perioada în care încerc sa găsesc un sens, încerc cu disperare sa recapat un control. Probabil ca Sinele ma cauta si eu îl caut pe el dar neuronii mei sunt scurtcircuitati . Exist , dar nu stiu ca ce . As putea foarte bine sa fiu o plastelina sau o lumina care pulseaza. Nu mi-e dor de nimeni, nu-mi amintesc nume, persoane, iubiri, oameni. Nu îmi pasa de nimic, nu stiu daca sunt vie sau …altfel.
Culorile au miros ( iod desigur dar nici asta nu stiam)
Nu pot sa colaborez, sa vorbesc, nu stiu daca am ochii deschisi sau „văd” cu ei închisi , nu simt durere, frica , liniste, nu simt nimic. Sunt doar un spectator mut care coexistă într-un spatiu colorat

Mă caut cu intensitate pe mine însami, instinctual.

Nu stiam unde sunt desi teoretic ma trezisem. Nu vad pe nimeni in jur, doar plastelinele de sus.Cu greu îmi dau seama ca sunt luminile de la sala.Nu ma pot misca. Incerc, îmi misc o mana.Nu stiu ca e mana mea, nu o simt. E ciudat cum se misca.O pipai cu cealalta. Am o mana de hartie! Si mii de degete. Ca un evantai.
Stranie senzatie. Evantai cu unghii colorate

Ridic un picior
(va dati seama ce funny trebuie sa fi fost pentru tot personalul din sala pentru ca era plin pe-acolo, se”lucra” si la alti pacienti în salile alaturate numai ca eu nu puteam roti capul)
Imi vad piciorul luuuung si subtire, pana în tavan. Tot de hartie e.
Respir bine si usor. Foarte încet îmi amintesc circumstantele. Culorile sunt intense,mirosul la fel
Imi amintesc numele chirurgului. Il strig, si-mi rotesc în sfarsit capul….văd totul în 3 D. Distorsionat.Mi-e greu sa-mi tin ochii deschisi. In momentul acela ma simt putin speriata. Nu stiu cat de tare vorbesc sau daca vorbesc în gand.
Dar el vine langa mine si îl prind de mână , are maini de hartie , nu conteaza, ma simt confortabil acum. Vorbeste la telefon si îi aud vocea ca un ecou si trebuie sa ma concentrez ca sa-mi dau seama ce spune.

Dupa ce vede ca m-am linistit,pleaca de langa mine, eu întorc din nou capul si văd anestezista dar nu sunt sigura că e ea. Arată ca Lady Gaga cu multe mărgele si c-o pelerina albastra, parca e în zbor. Intind mana catre ea, hm….ma înfricoseaza putin. Se apropie de mine desi părea într-un tunel, departe, îmi ia mâna si sta putin cu mine, vorbeste dar nu mă pot concentra, pe ea nu o înteleg

Acum vorbesc eu într-una, sunt într-o faza maniacala cu un acces de logoree.
Sper doar ca nu strigam, nu puteam sa-mi dau seama de intensitatea vocii , ma auzeam pe mine însami ca dintr-un casetofon.
Gata,mi-a ajuns ma gandesc eu, sunt treaza si vitează, vreau în camera, pot sa merg. Eram vraiste, cu gandurile în toate partile si cu un discernamant aproape inexistent, o distractibilitate exagerata

Hop, stau în fund pe masă, un brancardier slabut si chirurgul ma sprijina amandoi, păsesc ca din pod, nu văd pana jos, nu pot aprecia distanta, podeaua e moale.What the fuck? Sunt în Fantasia Land fara bilet. Vorbesc într-una, aud muzică în sala (nici nu stiu daca chiar aveau muzica, probabil că da) le spun ca e nașpa si c-ar trebui sa puna Lana del Rey. In sala de preanestezie zăresc un pacient cu capul inflamat cat o luna plină, râd si întreb ce-i cu ăla acolo si-mi amintesc ca era si cand am urcat eu sus, deci toata distractia nu a durat mult. Chirurgul îmi spune râzand să tac din gură că si ăla/i pacientul lui, gata, gandurile îmi zboara în altă parte pe planeta Pămant

La scari, chirurgul se întoarce si-l lasa pe slăbut sa ma duca în camera, Mein Got, daca pic pe el îl strivesc cu siguranta…..ce repede mă duce, ce mare-i geamul ăla deschis din fața mea, am impresia ca fereastra se întinde pana la mine, hei stai că -mi cad șlapii, oare cand am voie să mănanc *n-ai voie înca, asteaptă ….ajungem langa salon, zambesc frumos la toata lumea, „toata lumea” aka rezidenti si asistente se uita cruciș la mine, banuiesc ca m-au auzit de pe scări si nu știau daca mă aduce careva din vreo crâșmă sau din sală.

Sunt în patul meu, stau frumos în fund si ma uit pe pereti că nu pot să fac altceva. Dau doua telefoane
„Prepare for landing……..” încet, încep să mă linistesc, sunt obosita si mă simt ca si cum un urs ar fi adormit pe mine

Dupa jumătate de ora vine chirurgul
„Hei, cum esti, ai aterizat” ? 😀

Vreau sa va întreb pe voi. A existat un moment anume în care ati fost fericiti ca traiti, ca existati, in care v-ati gandit ca suntem de fapt doar in excursie aici pe Pamant? Credeti ca suntem doar un trup si ca sufletul nu exista ca entitate separata?

LE- trairile de mai sus se datoreaza ketaminei, nu sunt experimantate in timpul unei interventii chirurgicale cu anestezie (nu se da asa ceva la anestezia generala)

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat: