In vizita la psihiatrie . „Va rugam, lasati-va sufletul la poarta“

Imi e greu sa ma intorc chiar si virtual in cladirea pustie prin care bantuie trupuri. E ca si cum as intra intr-un cimitir cand e Ziua Mortilor…..simt ca ma privesc multi dar de fapt Ei se uita dincolo de mine.

Trebuie sa vizitez un om drag care si-a inecat sufletul in alcool. Acum trupul lui se afla periodic in acea incinta, pentru „reabilitare“.

Cu o zi in urma ii dusesesem pijamale curate, prosoape, lenjerie.

Realitatea m-a zgariat ca un fir de nisip labartat intre retina si pleoapa. Era „proaspat“ internat. Am intrat intr-o dimineata de toamna pe sectia darapanata pe care se mutase Psihiatria. Cladirea in sine era un cosmar. Geamurile cu gratii, pereti de culoarea galbuie a plamanului bolnav, treptele cu cimentul perforat si mirosul imposibil de dezinfectant.

Nu fumati. Peste indicatia cu pricina era desenata cu pixul o floare. Poate ca era o floare de scaiete dar detaliile erau importante. Ma opresc pe coridor si nu stiu ce sa fac – sa caut medicul sau sa intreb de omul bolnav. O femeie fara varsta se opreste stanjenita langa mine. Ma priveste si nu spune nimic. Spre uimirea mea nu ma deranjeaza. Ma uit la ea si zambesc.

Aveti un ban?“Nu inteleg ce vrea sa spuna printr-un ban, scot 5 lei si ii dau. Ii ascunde in halatul scamosat si spune multumesc dar nu-mi spune mie…..rosteste zeci de multumescuri pana dispare pe coridor.

Nu aveti cumva o tigara“? Ii dau omului vreo 4 tigari. Da, stiu ca nu ii fac bine dar mai conteaza? Omul e bucuros, atunci, acolo. Cine stie unde va fi maine si cand ii va mai darui cineva 4 tigari Kent.

Haide inauntru draga mea ca astia te lasa in curu gol“.

Daniela are aproape 60 de ani, lucreaza de o vesnicie in Spital. A fost asistenta sefa peste toate specilizarile din Municipal pana ce a aparut un director nou si reformele aferente. Daniela s-a mutat la Psihiatrie. O stiu de multi ani si intr-un anumit moment al vietii mi-a fost mentor. Nu am vazut la nici un profesor universitar,la nicio femeie, la nici un artist- atata distinctie pe chip si in maniere. Daniela are mereu parul blond perfect aranjat, este impecabil si natural machiata, mereu imbracata in alb. Dar ce este iesit din comun in lumea medicala romaneasca in care toti se calca in picioare – ea da impresia ca are timp si zambeste. Ei ii pasa. Nu este doar „la servici“ . Daniela traieste printre oameni , comunica cu ei .

Dani, doamna se externeaza“.

Bine, haideti ca va dau foaia“

Intram in cabinet si ma asez pe un patut de consultatii langa ea. Nu apuca sa scrie o fraza, e chemata la telefon.

Vin acuma“ lanseaza raspunsul pe un ton calm si ne face semn ca vine imediat. Doamna cu externarea , astepta langa masuta.

Se intoarce si incepe sa scrie foaia. Pune intrebari pacientei cu blandete , se exprima clar dar totusi, cu grija unei persoane care are alaturi un om bolnav.

Intre timp imi spune ca omul la care am venit nu se simte bine. Ca a trebuit izolat si ca a facut tot posibilul sa evite asta dar din cauza unui Deliriun Tremens nu au avut alta solutie. Medicatia si-a facut greu efectul si probabil va mai delira cateva zile. Nu, nu stie cat va sta pe izolare.

Vreau sa merg acolo sa il vad?

Nu, as vrea sa il scoateti.

Il scoatem ca e mai linistit. O sa il aduca cineva, o sa iti arat unde sa astepti.

Usa de la cabinet se deschide si intra un androgin. O figura machiata intens cu ochi care nu se fixau nicaieri.

Doamna Angela, inger in alb……Ce mai faceti?

Bine fac Maria raspunde Daniela. Ia spune, de ce ai venit. Data viitoare te rog sa bati la usa“

Doamna inger in alb, nu-mi faceti va rog dumneavoastra injectia? Ca ma doare daca mi-o face colega aia dumitale. Vrea sa ma termine, sa ma alunge de aici, sa se scape de mine“

Intre timp intrase colega Ingerului care-o repede de Maria afara. „Tu ai impresia ca aici esti in camera ta? Iesi afara . Nu mai intra aici cand nu esti chemata“

Daniela se uita pe sub ochelari catre asistenta depasita de situatie dar nu spune nimic. A terminat foaia. Femeia e multumita si se vede asta in ochii ei

Ma duc sa ii fac injectia. Nu vreau sa faca o criza pe tura mea. Imi da toti bolnavii peste cap„

Merg si eu in sala de mese unde il astept pe omul drag. Scaunele sunt vechi, din lemn, murdare si scrise. Geamurile au tencuiala cazuta, peretii sunt plini de igrasie. Un frigider prea mare pentru incapere, scoate sunete adoima unei masini de spalat care stoarce.

Sprijinit de brancardier intra bolnavul meu. Mainile ii tremura ingrozitorul, si corpul pare scuturat de friguri. Il intreb daca ii e frig si strang halatul in jurul lui. Imi aprind o tigara fara sa intreb daca e voie si brancardierul intredeschide geamul. Omul din fata mea s.-a schimbat in cateva luni ca si cum ar fi trecut prin masina timpului. E slab si speriat, dar ma recunoaste si ma priveste cu speranta pentru o clipa, apoi dispare in lumea lui si imi spune ca cineva i-a transformat casa intr-o inchisoare . Nu intelege ce se intampla cu el si imi relateaza vise cumplite din noaptea trecuta care pentru el a fost un veac. Dimineata a aparut „Doamna aia in alb ( majoritatea pe sectia respectiva poarta verde, nu si Daniela)

Mi-a spus ca poate apari astazi., Ai putea sa vorbesti cu ea sa imi dea drumul de aici, maine,poimaine?“Incepe din nou sa imi povesteasca viziuni si nu mai e langa mine la masa, decat cu trupul. Branconierul e obisnuit sa vada oameni care mor desi mai respira,mai mananca .dar nu mai spera.

Il rog sa imi cumpere ziare. Ii dau bani si pleaca.

*****************************************************************

Un gust amar si un nod in gat.Nu imi gasesc cuvintele. Ma uit teapana la omul speriat si bolnav din fata mea.. Suflu fumul spre geam si mint: Nu pot vorbi cu asistentele sau cu medicii. De fapt nu pot influenta cu nimic situatia. Trebuie sa stai sa iti faca analizele.

M-au legat de pat“

Imi inghit lacrimile si ii spun ca imi pare rau. Purta in permanenta un briceag la chei. Ca sa deschida diverse chestii. N-a fost niciodata un om violent. Asistenta l-a gasit cu briceagul in mana

Incepe sa planga. „Eram cu briceagul in mana. Dar nu intentionam sa ranesc pe nimeni.Aveam o conserva….“

Fac ce pot ca sa ma asigur ca ii va fi bine in urmatoarele zile. Realitatea bruta nu pot sa o suport, asa ca ma indepartez mental de omul care priveste dupa mine in timp ce e sprijinit de un infirmier , pe coridor, catre „celula“ lui

Imediat dupa „tratament“ sectia va dormi .Trupurile sunt sedate iar sufletele zac in purgatoriu.

Intreb ingerul in alb cum rezista. Zambeste. Stii, doar ai facut practica aici. Iti lasi sufletul la poarta. Iei cu tine numai ce e necesar. Bunavointa, rabdare. Sunt si ei oameni ca noi dar s-au pierdut undeva….pe cand noi aparent am gasit drumul.

Rade. „Daca ai fi facut psihiatrie , te-ai fi obisnuit si tu“.

Dar celelelate asistente? De ce nu sunt mai multi ingeri in alb?

Nu stiu….Poate pentru ca isi lasa si inima la poarta? Fiecare face fata cum poate.“

Daniela imi spune ca in curand vor avea o sectie noua. Stie ca acea cladire este deprimanta pentru pacienti si personal.

Pe cand ne muta, ma pensionez si eu“

O tanara de vreo 18 ani sprijinita de o doamna intra in sectie.O saluta amandoua pe Daniela si o intreaba daca se intoarce.

Da, da, Olguta. Mergeti ca apar si eu.

Pe asta a innebunit-o maica-sa. Fata a terminat Conservatoru. Acum e schizoida.Nici aici nu o lasa in pace“

Iau plasuta cu haine murdare si ma indrept spre iesire.Trebuie sa ii trimit alte prosoape si lenjerie. pentru ca cele de ieri au fost furate de alti bolnavi.

Daniela vine sa ma conduca si imi lauda parfumul , imi povesteste ceva amuzant si pare ca a iesit de la o sedinta de Spa, pe cand eu sunt daramata. Imi intinde doi pupi in aer si imi spune sa nu-mi fac griji, ca totul va fi bine. Atat cat poate fi.

Viata ne chinuie ca sa apreciem momentele speciale:un prieten drag, un zambet de la un necunoscut, un rasarit de soare sau o muzica buna. Faptul ca sufletele noastre si trupurile se inteleg bine.Se suporta. Se accepta.Nu fug unul de celalalt. Acestea sunt miracole

As vrea sa multumesc tuturor Danielelor . Imi pare rau ca sunteti putine. Imi pare rau ca nu castigati asa cum ar trebui, pentru ca voi oferiti mai mult decat cel mai performant sistem medical din lume. Sa nu va intrebati niciodata daca cineva apreciaza ceea ce faceti . Cand intalnesti un Inger nu il uiti , o viata intreaga.

%d blogeri au apreciat: