Colinda, colinda, colinda

colindatori la clujMi-au plăcut colindele de cand ma stiu. Singura secventă care ma enerva, erau urătorii care strigau plugusorul între blocuri în dimineata de anul nou. Cand eu aveam stomacul lipit de vezicula biliară, ochii lipiți de pleoape si metabolismul procesa în andante ultimul pahar de vin

Pe domnii ceia cu tobe si fluier- pe care majoritatea-i priveau furis de dupa perdele – nu-i aveam deloc la inima, în rest, colindele si imnul national gâdilau de obicei măcar o glanda lacrimală.La Trei Culori ma refer dragilor, nu la ăsta de-l avem azi. O fi Imnu National dar mie nu-mi place.

Cand mergeam la colindat , ma bazam mereu pe cineva , sa ma acopere din fundal. O singura data am cantat de buna voie si silita de împrejurari. Eram la bunici, aveam 8 ani si mergeam cu trupa la urat, spre seară . Primeam colaci, nuci, mere dar în general dulciuri aduse de la oras. Nu era poartă sa nu se deschida pentru noi si-n general treaba mergea repede, nu intram decat la familiile care aveau cate-un reprezentant în grupul nostru.
Lelea Sandica, muiere singura si zdravănă , ne-a pus la masa si ne-a turnat cate-un pahar de țuica. Eu m-am smiorcait ca nu beau , ca ai mei nu ma lasa, dar daca am vazut ca toti râd si beau , am aderat si eu la licoarea transparentă. Stiu că dup-aia îi dădeam prajituri cu crema matzei care torcea sub soba si-i cântam „O ce veste minunata”.

Anul trecut am fost acasa de Craciun si l-am învatat pe al meu consort musulman să colinde

Zis si facut. Bunica, cum nu aude bine, a fost foarte impresionată si/a plâns cu sughituri

Ne-am dus la cumnata :

sham plecat seee colindaaam
dom dom se inălțem
Chind boierii nu /ș acasă

Ei pelecat la vinătoare
dom, dom se inaltam…..

Si-au vânat un iepulaș
dom dom se inălțem
Si-au vanat un iepulaș

Ma rog. Sunt convinsa ca versiunea cu iepulașu ar fi fost îmbunatatita cu niste tuica de la lelea Sandica dar consortul nu a băut alcool niciodata iar eu nu mai gust din motive personale.

Nu cred ca mă voi sătura vreodata de colinde. Imi place Hrusca, îmi place Seicaru , îmi plac toate colindele romanesti. Pana si pe Denisa am ascultat-o zilele trecute, maaaama, ce voce are!
In schimb cand aud cate un lied aici în nemția si „Oh Tannenbaum, ooooohhhhh Tannenbaum” îmi vine sa râd . Sună ca apa care se scurge pe ceternă.

E clar ca pentru mine traditiile de Craciun au rămas….romanesti.

Mai mergeti la colindat? V-ar placea sa mergeti?

%d blogeri au apreciat: