Caut fericire. Status: item not found. Iu uant tu add?

Am trăit o vreme în care ma jucam de-a jurnalista prin Romania , de obicei la jocul asta participau 3-4-5 persoane.Pe fița postului erau trecute și abilitățile sportive- alergam pe teren, noapte, zi, cu-n cameraman care studiase combaterea dăunatorilor în potgoriile ieuropene si depunerea icrelor la carași. A treia persoană îmi dicta ce să scriu dupa ce ajungeam la redactie si frământam articolul, îl stergeam si-l scriam dn nou. La finalul zilei cand toate lumea era (ne)multumita se difuza stirea si eu plecam acasă adicălea la o oră de trafic pe care nu-l deconta nimeni, asta dacă nu trebuia să rămân pe eveniment. Ce evenimente?Pompierii au salvat o vacă de la înec sau exploda vreo eprubetă la Terapia. Plus accidentele la care era ideal să bagi microfonul sub nasul oamenilor dărâmați cu totul pentru ca deja se încetățeniseră astfel de drame personale devenind„stiri”. (nu, în alte tari nu REMARCI acest tip de jurnalism, va spun cu mana pe inima)

Cea mai mare bucurie era cand mi se „distribuia” un cameraman normal.
Studiasem 5 ani iar salariul meu lunar era de valoarea unei coronite de portelan.
Aveam un iubit care arăta traznet , motiv pentru care se electriza săptămanal de fustele colegelor dansului.

Pe atunci îmi doream sa am un salar mai mare. Sa am colegi mai amabili. Sa pot sa merg într-un weekend undeva în Romania, adica sa-mi permit financiar.Sa am timp pentru mine, sa merg o data pe luna la salon fara sa fac o gaura în buget.Imi doream sa lucrez pentru mine, sa fiu propriul sef, someday… Sa ma mut cu el, chestiune cu care desigur ca nevasta-sa n-a fost de acord. Dar va rog sa va scuipati în sân si sa ignorati acest aspectus degradabilus.
Imi doream tot ce credeam ca au altii si n-am gasit eu.

Astazi am timp pentru mine.Grijile de atunci, îmi par niste iluzii. Ai mei sunt sanatosi iar eu ma simt bine si fac ceea ce-mi place . Am un partener pe care ma pot baza si nu vreau sa schimb nimic în relatie.

Credeti ca sunt multumita ? Nu.
Unii au copii si asta e bucuria majora, cum de nu-si dau seama? Vreau si eu unul de-a gata, daca se poate doar sa-l trec pe numele meu
Nu am posesiuni majore .
Majoritatea au carnet iar eu n-am , nu fobia e de vina ci faptul ca sunt lenesa.
N-ar fi trebuit sa fac contract cu firma aia ci cu ailalta
X pare ca are 100 de prieteni iar eu n-am decat unul sau doi
N-am dat la medicina….Cum ar fi fost daca?
Nu m-am maritat si nici n-am chef. Ce zice lumea…..

Diferenta dintre mine si altii care-si doresc „inca ceva, altceva, nustiuce” este ca am reusit sa constientizez superficialitatea gandurilor mele. Si pe cand s-o constientizez pe deplin, am dat de blogul unei stewardese care săptămana trecuta mânca clatite în Bangkok, ieri facea surf in Maroc iar maine se va bucura ca nu are bell-calluri în drumul spre Indii..Si s-a dus naibii toata sedinta mea auto-acceptare iar creierul, fiindu-mi dusman pentru o clipa mi-a soptit…Vezi, vezi? Asta chiar ca e viata perfecta. Si m-am dus în baie sa-mi sinucid coșul care de data asta a iesit langă spranceană si nu pe linia mediana a nasului asa cum obisnuia.

Ce AR însemna pentru voi „existenta perfecta”? Credeti ca în aceasta existentă putem fi cu adevarat fericiti?
(titlul este dat de cineva care a aterizat pe blog cu acesti termeni „caut fericire”. Pun pariu ca a fost directionat la articolul Scrisoare catre preot