In articolul în care ma vaietam că nu stiu ce sa mai scriu Katy mi-a lansat o provocare. Eu am modificat-o putin….ea sugera „secretul” în loc de crezul. Secretele nu pot sa vi le spun că mătusa mea e hipertensiva si mai trece pe-aici. Constiința mea are oricum tonaj mare si nu mai risc
5 ani – Nesemnificativ. Credeam în Mos Craciun, credeam ca toata lumea ma iubeste desi tropaiam consecvent în capul vecinei de la 1 . Credeam ca Ceausescu e un nene frumos si ca Romania e lumea întreagă. Credeam ca Dumnezeu sta pe un scaun sus în cer si ascultă cand ma rog. Credeam ca o sa-l ia dracu pe bunicu din cauza ca buni îl mai „alduia” cand dansu ramanea înțepenit langă cazanu cu tuica si trăgea din Carpați
15 ani – In ciuda faptului ca aveam nasul mare, dintisori de vampir, eram deja foarte înaltă și eram posesoarea unui păr lung si electrizat de m-ar fi invidiat si RENEL-ul, credeam ca-s cea mai frumoasă fata din lume. Credeam c-o sa raman vesnic tanara si daca ma enerva vreuna de 30-40 de ani, o abțiguiam cu apelativul baba. Credeam ca a fi tanar, sanatos, (eventual) frumos era un lucru normal, nu un ruxac divin cu care alergi în spate cativa ani. Credeam ca sunt bogata pentru ca-mi permiteam sa-mi iau zilnic batoane de fistic, pepsi si plăcintă
Credeam ca prieteniile sunt vesnice
Credeam ca o sa ma îndragostesc de-un frumos si o sa raman cu alesul inimii pana la neasteptate stopuri respiratorii
Credeam ca-s cea mai desteapta din clasa desi confundam tabelul lu Mendelev cu tabla înmultirii
Credeam în continuare că Dumnezeu sta sus în cer si ma asculta cand ma rog dar ma gandeam deja ca se ridicase de pe scaun si ca mai are si altele de facut decat sa ma vegheze pe mine
25 ani– Credeam ca adevarata iubire este de fapt a douascincea nu prima dar am tăcut din gura pentru c-auzisem eu ca daca ma dau de mana prin oras cu doi gagici pe an sunt mai usuratica decat stratu de ozon ce nu tinea cont de gravitatii si alte legi.
Credeam ca parintii mei n-or sa divorteze, doar ai altora.
Credeam ca sunt buna pentru ca ma port frumos cu cei dragi si indiferent cu cei necunoscuti
Credeam ca n-o sa plec niciodata din țară
Si mai credeam ca Dumnezeu e tot in cer dar extrem de ocupat asa ca e posibil sa nu fie atent la toate apelurile si recursurile mele.
Va mai amintiti ce credeati voi la 5, 15 si 25?
Hapi. Riverwoman 
iun. 10, 2012 @ 14:46:15
Ce simpatice mi se par articolele de genul. 😀
E frumos să conștientizezi într-un fel cât ai evoluat și să îți mai amintești de cât de „naiv” sau „copilăros” erai…
5 ani – Nu țin minte chiar atâtea, dar cu siguranță credeam și eu în Moș Crăciun și toată suita imaginară (recent mi-a spus cineva că nu crede că aș fi fost genul de copil care crede în Moș Crăciun 😆 ). Universul meu era mult mai mic… nici nu mergeam încă la grădiniță și pentru mine toată lumea era în jurul casei bunicilor. Credeam că nu am nevoie în viață de nimic altceva și abia mă dumiream că nu există omuleți mici în televizor. Apropo de Ceaușescu, aflasem și eu la vârsta aia că era un om rău, așa că pe bunica, atunci când mă pedepsea, o făceam „comunistă”. 😆
15 ani – La 15 ani credeam multe… Credeam că dacă tânjeam de 2-3 luni după același băiat, aia sigur e iubire (vedeam iubire prin copaci probabil). Credeam că toate se termină bine și frumos pentru toată lumea. Că oamenii (mai ales cei dragi mie) trăiesc pe vecie (nu că nu aș fi fost conștientă că lumea mai și moare, dar nu intra în capul meu ideea asta). Că atunci când găsești iubirea totul merge bine, nu există ceartă, probleme, totul merge sinuos; și că dacă unora nu le merge bine în relații, sigur nu se iubesc. Credeam că la 21 de ani o să fac și facultate și copii, o să am o casă unde o să stau cu zmeul din povești pe care o să îl întâlnesc; sigur. Credeam că o să am o singură mare iubire. Din lumea mea limitată, mă consideram genială și capabilă de orice. Credeam că tuturor celor care mă tachinaseră o să le meargă greu în viața. Credeam că prieteniile de atunci vor fi pe vecie, că o să le fiu domnișoară de onoare la fiecare fată din trupă și că vom păstra legătura pe vecie.
acum (nu aș putea spune 25 de ani) – Cred multe și nu cred și mai multe. Prefer să nu spun deocamdată ce cred sau nu. Să aștept să treacă anii să îmi dau cu părerea… nu pot spune obiectiv multe…
Pot spune însă că știu multe, nu doar cred. Poate nici 1% din ce credeam odinioară. Știu ce îmi trebuie, ce am nevoie; știu să mă bucur de ceea ce mi-a oferit viața, din ce mi-am oferit eu. Poate mai mult decât credeam atunci din anumite privințe, și prea puțin din altele.
Știu sigur că dacă la 15 ani… sau chiar la 20… mi-ar fi spus că azi aș crede ceea ce cred… nu l-aș crede. 😆
Și cred că voi râde puțin de mintea mea de acum peste vreo alți 10 ani. 😀
iun. 11, 2012 @ 08:59:03
Diana, ma bucur de fiecare data cand treci pe la mine…..
Se pare ca intre 5 si 15 ne influenteaza inca basmele lui Ispirescu , apoi incet dam de realismul naiv din povestile lui Creanga si in paralel facem scoala vietii la intensitate maxima 🙂
iun. 11, 2012 @ 20:11:24
Acuma basmele poate mă influențează mult și la vârsta asta. 😆 Deși nu am fost niciodată cu astea românești… și la vremea aia (nu la 5 ani sau la 15 evident, ci între) citeam mult, dar orientat spre basme străine, cele nordice erau preferatele mele.
Singura diferență e că atunci poate chiar credeam că se va întâmpla o magie și va fi cum îmi cocea mintea, acuma știu că sunt doar un exercițiu de imaginație care îndulcește anumite momente. 😀
iun. 24, 2012 @ 15:02:04
E grozava varsta la care crezi cu adevarat in magie.
iun. 10, 2012 @ 17:35:38
Vai, ce articol fain :X love it.
hapi, te superi daca il „imprumut” si eu? 🙂
iun. 10, 2012 @ 17:48:13
o sa preiau ca si leapsa acest subiect 🙂
iun. 11, 2012 @ 08:59:37
Fetelor, chiar va rog sa il preluati, repet a fost ideea lui Katy 🙂
iun. 10, 2012 @ 17:51:23
🙂 Super mi-a placut mult !
iun. 10, 2012 @ 20:20:55
Și eu am crezut cam în aceleași lucru la 5 și 15 , mai puțin partea cu Ceaușescu :))
Iar la 25…adu-mi aminte la anul să îți spun 🙂
iun. 11, 2012 @ 09:00:11
Crezi c-o sa se schimbe multe in gandirea ta de pe un an pe altul? 🙂
iun. 11, 2012 @ 16:59:14
Orice e posibil :))
iun. 10, 2012 @ 20:46:49
La 5 ani credeam in Mos Craciun, in Dumnezeu, in faptul ca eu sunt personajul principal in lume si nimic rau nu mi se poate intampla.
La 15 ani mai credeam inca in Dumnezeu, in dragoste, in prieteni, in faptul ca nu o sa am niciodata probleme in cariera pentru ca-s fata desteapta.
La 25 de ani mai cred doar in dragoste (chiar daca acum am 26, nu s-a schimbat nimic de la 25).
iun. 11, 2012 @ 09:00:47
Anda, e frumos sa crezi in dragoste………chiar iti da aripi 🙂
iun. 10, 2012 @ 21:01:20
Da’ la 35 de ani unde-i? sau n-ai ajuns pâna acolo,of,of,ce tinerica esti 😀
iun. 11, 2012 @ 09:04:14
Vai tu Silving 🙂 🙂
iun. 10, 2012 @ 22:16:10
Ai procedat cel mai bine ca ai modificat ideea! Acum ma gandeam si eu ce as fi raspuns la varianta cu „secretele”. Ma rog, in gandul meu mi-as fi raspuns multe, public…not really :))
Ma bucur ca ai acceptat provocarea, si mai am o groaza de idei, doar ca mie mi-e greu sa le pun in practica, doar nu degeaba mi s-a zis la reuniunea de liceu (10 ani) ca-s la fel de calma, comoda si constanta (cei 3 de C care ma definesc) :))
Si acum sa „prestez” si eu:
La 5 ani credeam ca o sa fiu vedeta familiei pana la adanci batraneti. Peste un an aveam sa-mi vars multe lacrimi deoarece se nastea fratele meu.:D
La 15 ani credeam ca o sa ma marit. :)) Acum serios, ce baiat mai oferea o trusa completa de Ruby Rose unei fete pe care de-abia o cunoscuse de cateva saptamani, daca nu unul cu intentii serioase? Doar stim foarte bine cat de greu se gaseau si ce scumpe erau :))
La 25 de ani credeam si inca mai cred, ca-s norocoasa. Si sunt.
De fapt la 25 de ani nu prea mai credeam (in) multe, si luam totul ca atare.
p.s:Silving e rea 😀
iun. 11, 2012 @ 09:05:03
Katy, multumesc pentru ca mi-ai fost muza 🙂
Si claaaar ca Silving e rea 🙂 🙂
Am 32 😉
iun. 11, 2012 @ 20:22:01
eh, tot tinerica esti 😀 Eu am trecut de 35, da’ nu-mi mai amintesc, stiu ca ne imbogatisem cu al 3-lea copilas chiar prin perioada aia, asa ca eram de obicei frânta 😀
iun. 11, 2012 @ 00:52:40
Si eu am crezut ca Ceausescu era un om frumos si bun…cand eram pionier …
iun. 11, 2012 @ 09:05:27
Exact la fel
iun. 11, 2012 @ 06:07:44
interesant, o sa incerc sa raspund! 🙂
iun. 11, 2012 @ 06:17:16
si eu trebuie sa ma gandesc, revin:)
iun. 11, 2012 @ 09:06:05
Cool si Roberts – daca vreti raspundeti la voi , e un subiect interesant
iun. 11, 2012 @ 06:42:53
Ma regasesc in multe scrise de tine…
La 5 ani credeam ca mereu voi fi asa fericita si fara griji.
La 15 ani credeam ca si tine la 25 de ani, ca parintii mei nu vor divorta, ca sunt norocoasa, ca prieteniile vor dainui mereu, ca nimeni nu-mi va face rau pentru ca ma purtam frumos cu toata lumea. La un moment dat ma credeam irezistibila, credeam ca pot face pe orice baiat sa ma iubeasca, pentru ca 3 baieti ma placeau si umblau dupa mine cu declaratii si cereri in casatorie. Credeam ca viata mea va fi usoara, ca voi avea mare succes pentru ca la scoala aveam numai note mari.
La 25 de ani (adica acum) cred ca iubirea nu e pentru totdeauna, pentru ca mai toti din jurul meu se despart sau divorteaza, insa tot sper ca relatia mea va fi altfel, cred ca prietenii pot sa devina cei mai mari dusmani, cred ca am fost prea naiva si puerila in perioada 18-23 de ani, cred ca trebuie sa muncesti si sa dai din coate ca sa reusesti sa faci ceva in viata asta.
iun. 11, 2012 @ 09:06:45
Subscriu la toate completarile tale Mihaela………
iun. 11, 2012 @ 07:14:55
Imi place la nebunie articolul tau, prefer sa il transform intr-un fel de leapsa. Sa scriu raspunsul la mine pe blog cu link catre tine.
iun. 11, 2012 @ 09:20:19
Of Hapi…nu mai tin minte la 5 ani cum si ce fel…dar nu stiam eu prea multe…La 15 ani eram la fel de naiva ca la 5(aproape):)),iar la 25 credeam ca o sa am o casa pe pamant cu ciresi in fata si cu piscina in spate,cu 2 copii tipand de bucurie,inca mai cred asta…mai vedem pana la 35!
iun. 24, 2012 @ 15:06:10
Da de ce ciresi? Eu m-as multumi cu nuci sau mere 🙂
iun. 11, 2012 @ 09:56:47
la 5 ani aveam un singur scop sa petrec cat mai mult timp cu mama, carelucra in schimburi si cand disparea parca se facea intuneric 😀
la 15 ani, aveam probleme mari cu tenul, credeam ca sunt urata maxim si mi se scurgeau ochii infinit si bineinteles degeaba, dupa o gramada de baieti care nici nu stiau de existenta mea.abia intrasem la liceu, toate erau grele si profesorii dusmanosi… nu s-au schimbat decat cu mici exceptii in urmatorii 4ani, lucru pt care n-am regretat niciodata perioada asta.
la 25 eram proaspata mamica, de un an absolventa si somera. prea multe pentru un singur om, care in plus locuia cu o soacra ce se distra sa-mi amarasca zilele, iar eu eram prea oaie sa lupt pentru linistea mea.
daca mai puneai niste varste, poate catre 85 incepeam si eu sa ma pun in valoare si sa fac oamenii sa ma remarce 😀
iun. 24, 2012 @ 15:05:35
🙂 🙂 Red, esti inepuizabila
iun. 11, 2012 @ 10:02:57
La 15 ani stiu ca faceam mult sport si imi placea sa-mi masor fortele cu baietii 🙂
La 25 ani vroiam sa ma marit ca sa nu raman fata batrana :)) (influente din acele vremuri)
Acum am alte griji si am mai schimbat prefixele…….:))))))
iun. 11, 2012 @ 17:18:04
eu mai am putin pana implinesc 25 de ani :))
Habar nu am ce credeam la 15… probabil credeam ca eu sunt centrul universului, ca orice copil si ca Andrei (fratele meu) e o pacoste pentru ca trebuia sa impart (uneori) atentia cu el (asta mai cred si acum :D)
La 15 ani credeam ca nu o sa pot iubi niciodata pe nimeni cum il iubesc pe Sami (asta mi-a trecut de mult, Doamne ajuta :)) ) si ca nu e nici un alt loc pe lume la fel de frumos ca Salas (still believing that :D)
Și la 25… o sa va anunt luna asta, pe 26 😛
iun. 24, 2012 @ 15:04:19
La multi ani!
iun. 11, 2012 @ 17:43:03
Eu la 5 ani nu gandeam, ci munceam (incercam sa imi indeplinesc constiincios datoria de a fi cuminte la gradinita si de a o asteptape mama sa vina sa ma ia de acolo fara sa plang si sa o stressez pe d-na invatatoare, si ma intrebam in legatura cu obiectul muncii mele daca voi fi oare si eu in stare intr-o bunza zi sa decupez asa dupa o linie cum puteau cei de la grupa mare)
La 15 ani…zau daca tin minte..uite ca tin minte ff bine varsta de 14 ani, (cand a fost ultima oara cand am simtit sentiment de plictiseala intr-o zi de primavara ca ma enerva situatia ca pomii erau infloriti si mama plecase sa fie cu tata in strainatate si eu trebuia sa stau cu o matusa care se simtea obligata sa ma hraneasca mancare gatita de 3 ori pe zi plus gustari, ca nu cumva sa zica mama, la intoarecere, ca m-ar fi neglijat, iar eu sunt ff mofturos la mancare, dar nu indrazneam sa spun asa ceva matusii, deci eram cam iritat). Tin minte si varsta de 16 ani cand m-am indragostit. Dar zau daca stiu ce naiba gandeam la 15 ani. Probabil ca ma uitam la porno toata ziua.
La 25 de ani am incercat sa ma mut in concubinaj cu unul si m-a inselat cu unul de 17 ani si l-am parasit, nu pt ca m-a inselat, ca de inselat l-am inselat si eu si asta e inevitabil, dar pt ca m-a inselat cu unul de 17 ani si credeam ca fusese atent cand ii spusesem ca eu nu sunt de acord cu relatii sexuale cu persoane sub 18 ani…nepasarea lui fata de valorile si principiile mele m-a izbit ca semn de totala ignorare a ceea ce era important pt mine personal, lipsa de respect pt reguli, si posibil risc viitor de neloialitate, inexcuzabil cand vine si vorba de pus bani la comun sau chiar idei de cumparat un apartament impreuna.
iun. 24, 2012 @ 15:03:10
Uite ca nu m-am gandit niciodata cand am simtit pentru prima data senzatia de….plictiseala.
Dar zglobiu ai mai fost 🙂
iun. 11, 2012 @ 23:54:11
La 5 ani credeam in mos craciun asemeni tie;)credeam in zana maseluta si credeam sincera sa fiu ca atunci cand voi creste voi fi ca d-na educatoare;)Il iubeam pe Dumnezeu pentru tot ceea ce el a creat;)
La 15 ani?-Credeam ca toata lumea ma iubeste si eu sunt buricul pamantului.Nu avea nimeni voie sa ma jigneasca..ca automat ii dadeam peste nas:D La 15 ani credeam in iubiri adevarate si in printisorii care veneau pe cal dupa printesele frumoase;) Credeam ca sunt singura fata din sat care are de toate,bani,influenta sociala si 4 masini;)
Credeam ca tot ce am e meritul meu,ci nu al parintilor mei.Credeam ca cica e meritul meu pentru ca am parinti ca ai mei,credeam in Dumnezeu din ce in ce mai putin,nu pentru ca nu il iubeam ci pentru ca primeam greu raspunsurile de la el;)Asta s-a rezolvat cu timpul..cand mi-am dat seama ca D-zeu e atent cu mine mereu,doar ca ma lasa sa imi rezolv singurica problemele.
Credeam ca nu imi voi supara niciodata parintii si ca voi fi singura fata premianta in toti anii scolari pana in cls a 7-a care si-a modificat 7 din catalog cu un 10 si nu a patit nimic 😉 Pentru ca aveam si am un par extraordinat de mare..credeam ca pot sa cuceresc un baiat doar uitandu-ma la el;)Dar deh..asta a fost imposibil!
Ce cred la 25 de ani?:)In afara faptului ca ..inca cred in D-zeu,restul se elimina!Viata mea amoroasa nu e cu print si cu printese;)Si tot ceea ce am vreodata e meritul parintilor mei!:d
iun. 24, 2012 @ 14:57:14
Cel mai minunat mi se pare faptul ca crezi in Dumnezeu. Inseamna ca poti sa-l simti in anumite momente 🙂
iun. 12, 2012 @ 00:20:43
Lol!!!am ras cu pofta!!!! Ai un stil de a povesti hapi…LOL!!!! Pup
iun. 12, 2012 @ 07:22:48
La 5… nu mai ţin minte… La 15 şi la 25 eram un papagal, ce mai (dacă stau să mă gândesc acum). Credeam că lumea se învârte după mine! Atunci am făcut cele mai mari greşeli din viaţă, iar ceva mai târziu am realizat că mi-am pierdut aproape degeaba cei mai frumoşi ani. M-am ales însă cu muuuultă experienţă. Dă, Doamne, mintea românului cea de pe urmă…
iun. 24, 2012 @ 14:55:53
La 15 …..te-ai casatorit oare? 🙂
iun. 25, 2012 @ 08:18:33
Nu… puţin înainte de 25… 🙂
iun. 12, 2012 @ 07:28:15
Hapi, ma regasesc in crezurile tale, cu excepţia faptului că n-am fost niciodată foarte înaltă 🙂
iun. 12, 2012 @ 12:48:15
io nu mai tin minte…ca a fost tareee de mult :)))
…am numai niste sclipiri…alea cu fat-frumosu’ care a venit si-a plecat cu tot cu cal…
daaa..in principiu…cam asa credem toate !!!
iun. 12, 2012 @ 12:58:47
La 5 ani mergeam des la tara, ma jucam cu mocirla si credeam ca viata adevarata sa desfasoara in sat, la umbra nucului cu motanul pe picioare cu fuga si alergat dupa vaci, la strans de fragute, la joaca cu vecinul! credeam in bunatatea absoluta, eram in lumea mea :))
La 15 ani am inceput sa ma schimb! Am inceput sa calatoresc, sa vad si alte locuri, am inceput sa vizlualizez viata ce mi-o doresc! credeam cu tarie ca unele materii se fac degeaba la scoala, ca unii colegi sunt preferatii profesorilor, ca unii parinti platesc spaga si ca diriginta ma iubea in mod desebit fiindca eram o rebela, personajul negativ de dat exemplu, asa NU! :))
La 25 de ani (ehey, inca nu am 25 de ani) dar oricum, cred ca stiu ce vreau de la viata dar nu am reusit inca sa identific cum pot sa primesc ceea ce vreau! cred in continuare ca unele materii din scoala le-am facut degeaba! cred ca lumea e saturata si ca e din ce in ce mai greu sa ne individualizam! Mergem tot mai des in turma, si nu ne luptam sa iesim din ea, ne place prea mult confortul si prea hranim ego-ul societatii!
iun. 24, 2012 @ 14:55:17
Inca nu ai 25 de ani? Oh, ce te invidiez 🙂
Eu nu calatoream la 15 si nici nu-mi doream…….Mergeam la Felix si cam atat
iun. 13, 2012 @ 18:13:51
Ma crezi ca nu-mi mai amintesc ce credeam la acele varste? A trecut parca o vesnicie de atunci si oricum, eu nu prea stiam ce sa cred. Si nu prea credeam…in nimeni si nimic. Nu s-au schimbat prea multe intre timp…
iun. 14, 2012 @ 23:37:33
5 ani… ma credeam si eram copil… ma comportam ca un copil si ateptam sa ma fac mare… sa cant la tambal… si sa devin sofer pe steagul rosu…
dumnezeu era sus… si avea grija de mine… iar scoala era ca un loc de joaca si voie buna…
nu-mi pasa de mos gerila… nu credeam in el… iar mos craciun, era postasul… cel mai destept om… evident… dupa tata…
15 ani… tot pamantul se invartea in jurul meu… prima dragoste… renunatasem deja la tambal… si la steagul rosu… intrasem pe primul loc la liceu… si nu stiam ce insemna asta… mi se parea numai normal… atat de normal ca nici nu m-am bucurat…
mos craciun iesise la pensie… si postasul acum, era vecinul nostru… un tip foarte tanar… asa ca, parca si ideia de mos, disparuse… cat despre mos gerila… imi placea… desi nu credeam in el… ca…. oferea ocazie de scris felictari la fete… si mai ales de primit…
tanjeam inca dupa o iubire adevarata… (de parca ar exista si iubire neadevarata…)
25 ani… viata nici pe departe, nu era asa cum o visasem… desi… aveam in buzunar o diploma ravnita de altii… aveam o dacie 1300… si mai era si neagra… dar… incepusem sa aflu si sa ma conving, ca… nu prea stiu mare lucru despre viata… ca am inca atatea de aflat si invatat… si parca nu-mi ajungea timpul sa citesc… am avut o tentativa sa urmez cursuriel de la drept… si bine am facut ca am renuntat… altfel cine stie unde ajungeam…
doar dumnezeu capata contur tot mai distinct in imaginea mea… si asta ma fascina…
cat despre mosi… deja erau numai pentru copii…
iubirea se concretizase…
viata inca nu incepuse…
iun. 24, 2012 @ 14:08:04
O dacie neagra? Daca-mi amintesc bine erau foarte putine dacii negre si o multime de…visinii 🙂
iun. 24, 2012 @ 15:19:42
foarte bine iti amintesti…
si unde mai pui ca… numarul incepea cu 1… in fata…
oricum… nu imi placea culoarea visinie…
cel mai mult… imi place gri metalizat… de fapt… acum am masina gri metalizat…
iun. 15, 2012 @ 12:58:21
la 5 ani zburdam vesela si aproape fara de griji. singurele preocupari erau joaca, mancarea buna si somnic noaptea:) la 15 ani credeam inca ca-s buricul pamantului, cred ca pe-atunci m-am si indragostit prima data de un baiat ceva mai mare ca mine, nici acu’ nu-nteleg ce-a vazut la mine. atunci au inceput si primele intrebari, competitia cu fratii, concursurile scolare si gasca din jurul blocului…la 25 de ani, fatalitate, realizasem ca-s un rahat pe lumea asta, ca nu valorez mare lucru dar ca vreau dragoste si copii in viata mea…copii am facut, dragostea-i relativa si stiu sigur ca nu se-nvarte nimic in jurul meu…poate doar amintirile si eternitatea clipei mai am:)
iun. 24, 2012 @ 14:06:59
Roberts, parca esti copia mea 🙂
iun. 15, 2012 @ 16:45:39
Draga mea, sa stii ca m-ai emotionat, si nu ma emotionez usor.
Uff, greu sa ma gandesc acum la mine, am sa o preiau tip leapsa daca nu te deranjeaza si am sa raspund acolo.
Tare mi-a placut, ti-as fi dat like dar imi scrie ca tre’ sa am profil de wordpress pentru a-mi placea. 🙂
iun. 24, 2012 @ 14:06:24
O sa trecsa vad daca ai preluat-o, sunt tare curioasa de raspunsuri 🙂
iun. 19, 2012 @ 05:35:42
am ras non-stop…folosind pentru cititul in gand un ton caracteristic..o fi cel cu care ai scris si tu articolul?!?cert este ca am ras .esti amuzanta, autentica si mai ales vie! imi place cum ai descris..
eu nu mi amintesc..cel putin nu in mom acesta..:)
iun. 24, 2012 @ 14:05:51
Sarumana Ionela…..e bine daca am reusit sa smulg zambete chiar si in pauza asta cand ma credeam lipsita de inspiratie
iun. 19, 2012 @ 12:11:34
Ia uite un blog smart and funny! As raspunde provocarii din finalul postarii, dar mi-e teama ca nu voi fi pe masura. In plus, am 25 de ani si inca imi definesc crezurile specifice varstei.
In orice caz, un mare mare LIKE! 😀
iun. 24, 2012 @ 14:05:06
Multumesc frumos:)
Esti tanara domnita, foarte tanara,ai timp sa-ti definesti , completezi sau testezi crezurile.Desi unele n-au nevoie de nici un fel de testare
iun. 25, 2012 @ 17:14:42
O, dar nu vorbeam de testat. Insa, oricat de tanara as fi, de la 13 ani tot secret estrogeni in cantitati considerabile si normal ca asta ma face la fel de speciala ca orice tipa de varsta mea. Ceea ce inseamna ca imi este prea usor sa ma razgandesc si sa imi schimb sentimentele. Este o scuza cel putin…valida! :))
Iar momentan sunt intr-o perioada a schimbarilor sufletesti si stim cu toate ce inseamna asta.
Asadar, le definesc si le modelez. Testari nu mai fac, pornesc direct pe aeronava mea cu asumarea tuturor riscurilor.
In plus, uneori este atat de usor sa nu crezi. Chiar si atunci cand ai vrea sa o faci…
iun. 27, 2012 @ 19:36:23
Eu cred ca mai faci testari – macar la produsele cosmetice 🙂
iun. 27, 2012 @ 20:28:58
Daca extrapolam, toata viata este o testare. Dar eu credeam ca vorbim de crezuri.
iun. 20, 2012 @ 10:26:28
la 5 ani credeam in toata lumea , tot ce auzeam credeam , toate povestile impresionante ma faceau sa zis wow pentru ca , credeam ca totul e real
la 15 ani am inceput sa cred doar in cei aflati in cercul de prieteni , amici , in parinti in Dumnezeu si oarecum incepeam sa cred in mine
la 25 de ani am crezut in mine , in sotul meu in parinti si in cativa prieteni pe care-i umaram pe degete , nu am incetat sa cred in Dumnezeu chiar daca uita de mine uneori
azi cred in mine, parinti si in Dumnezeu
iul. 09, 2012 @ 17:16:34
Geniala postare :)) O sa realizez si eu un articol 😀 sa ma gandesc mai bine si sa-mi formez raspunsurile :))
iul. 09, 2012 @ 17:32:37
Multumesc
O sa citesc postarea ta
iul. 09, 2012 @ 20:01:36
Am realizat articolul 😀