Este extraordinară fragilitatea fiintei umane.
Dar cand esti bolnav, operat, cusut, cârpit ti se naruie toate aerele de superioritate Nu mai dai doi bani pe Clarinsu din baie, pe Paco rabanne si pe bocancii albi din piele moale. In schimb te topesti dupa un zambet , o încurajare, o branulă pusă corect.
Imediat dupa OP Aterizasem în salon dar eram înca pe aripile vantului.Nu mancasem de 14-15 ore iar pe masuță trona o supa cam neapetisanta. Cand a intrat infirmiera si mi-a lansat-o am strambat din nara dreaptă, aia care functiona. M-am gandit ca astept pana vine mama cu piureu ca oricum era prea devreme sa mananc. Dupa înca o ora am început sa ma uit dragăstos la supă .
Cateva minute mai tarziu eram cu lingura în ea
Cand a venit mama si m-a vazut, m-a gugulit ca si cum am scăpat din holocaust. Avea emotii si-i tremurau plasele cu cele 5 kile de mancare . Traducerea la : adu-mi putin piure de cartofi
A doua zi dimineata infirmiera mi-a adus o franzela , gem, unt, ceai.Zici ca eram într-o tabara de refugiati. Ce sa fac doamne c-o franzela cand aseara abia mi-am îndesat piureu printre dinti?
„Mai doriti ceva“
(Mda, un stripper daca se poate, un Cd/player cu muzica lu Lana del Rey, masaj la talpi si niste pliculete de Smecta)
Nu, multumesc
Stau în pat si visez ca fac scufundari într-o sticla plină ochi cu cafea.
A treia zi, dupa procedura de curățare vine al meu sa ma ia acasa pana a doua zi dimineata.Cred ca bucuros m-ar fi lasat acolo dupa ce-am început:
„da-mi te rog sticla de cafea. E prea cald. Nu da drumu la clima. Conduci prea repede. Cafeaua e prea calda. Banana e tare si biscuitii nu s-au înmuiat. Da-mi prosopul albastru din rucsac. Adu-mi sticla cu apa………“
Dup-aia l-am trimis la farmacie sa-mi ia Corsodil
Numa bine că m-a sunat farmacista care nu pricepea ce „iapă de gură“ dorește domnu.
Asa ca dimineata la 6 m-a depozitat frumos în masina si m-a dus din nou la spital sa ma pastreze ei pana dupa-masa . Daca era moschee prin apropiere cred c-acolo mergea pentru reculegere.
Ati avut vreodata ocazia sa descoperiti ce fel de pacient sunteti?
Hapi. Riverwoman 
sept. 08, 2012 @ 17:10:36
Da, din (ne)fericire am avut de mai multe ori ocazia. Am început de pe la vreo nouă ani (inevitabila apendicită acută pentru că săream ca un mânz), apoi un picior rupt la fotbal, un cap spart la o repriză de alpinism cu coardă ruptă (bine că n-a fost decât atât), o răceală „groaznică” (am fentat trei zile de muncă „la stat”)… hai că nu mai scriu că nu-s ei primadona… 😀
Nu-i deloc plăcut şi realizezi că nu mai eşti viteazul care te credeai. Cel mai nasol e când nu te poţi mişca. Atunci parcă ţi-ai dori să faci toate sporturile din lume. Sau cu regimul… Atunci ai mânca şi ai bea toate bunătăţile.
Partea frumoasă e că după ce-ţi trece, uiţi totul. Cred că este una din capacităţile noastre formidabile, ale ăstora de ne zicem homo sapiens.
sept. 08, 2012 @ 19:40:37
Peter, chiar uiti?
Eu inca nu sunt asa de singura…….
sept. 08, 2012 @ 17:27:36
Normal ca am avut ocazia, inca de mai multe ori. Dar sunt un pacient (relativ) cuminte. Dorm mult, aproape continuu pana ma vindec (cred ca somnul e tratamentul alternativ la mine), deci vreau patul aranjat confortabil si multa liniste si mai vreau apa. Daca am astea sunt cuminte, daca nu, atunci fac urat.
sept. 08, 2012 @ 19:42:56
Si eu cred ca somnul e un medicament foarte bun
sept. 08, 2012 @ 17:32:35
Ah, spre deosebire de Peter, eu tin minte unele lucruri – de exp, durerea groaznica de cap cand am avut oreion, desi aveam 7 ani, atunci am crezut ca mor prima data sau cat de rece era apa cand am cazut iarna intr-o copca in gheata pe Somes. Cand in final am iesit de acolo, mi-au inghetat hainele pe mine pana la mal. Oricat frig am mai indurat, ca ala n-a fost.
sept. 08, 2012 @ 19:43:51
Doamne, dar ce cautai pe Somes in sus si-.n jos?
sept. 09, 2012 @ 18:21:29
Faceam expeditii cu sora-mea de pe un mal pe altul, dar in copca am cazut doar eu, ea a trecut pe langa.
sept. 09, 2012 @ 19:20:45
Vreun Poseidon buclucas te-ar fi vrut numai pentru el.
dar cineva acolo sus te iubeste si mie imi e clar de ce ….pentru toate calitatile pe care le ai.
Nu erai de folos sub apa:)
sept. 08, 2012 @ 19:47:57
Doamnă dragă, să fii sănătoasă! Recuperare rapidisimă şi înapoi cu toate motoarele! Mulă farmacistă, serios acum, da’ ce bine-am râs! :))
sept. 08, 2012 @ 20:22:50
Corsodilul l-a pronuntat corect dar s-a facut ca nu pricepe donsoara :))))
sept. 08, 2012 @ 20:27:12
Mai bine, a ieşit un text delicios! 🙂
În altă ordine de idei, să ştii că ştiu prin ce treci, eu am stat o lună cu gura cusută cu sârme! (fractură dublă de mandibulă). A fost o cură de slăbire pe cinste! Brrrrrr! Şi nu, nu m-a bătut nimeni, am leşinat pur şi simplu! Poate o să scriu despre asta, când oi vrea să-mi amintesc, că de uitat nu se uită, numa’ se pune deoparte! 🙂
sept. 09, 2012 @ 12:13:54
Ai lesinat si ti-ai fracturat mandibula? Doamne…..asta da ghinion
sept. 08, 2012 @ 20:06:41
Asa cum am scris peste tot, îti doresc multa sanatate!
Dar cu chestia cu „iapa de gura” cred ca ramai în istoria mea personala. Intai a trebuit sa termin cu rasul ca sa pot scrie….. „iapa de gura” 🙂
sept. 08, 2012 @ 20:20:20
Da, tot din astea imi face desi l-am rugat de o mie de ori sa invete romaneste dar pur si simplu n-are chef
Cred ca nu e zi sa nu scoata cate-o perla cand suntem in tara
sept. 08, 2012 @ 20:11:53
Dar cu oja pe unghii! Hai ca esti cocheta pana si-n spital, esti pacienta perfecta zic eu ;))
Eu n-am descoperit si nici nu-mi doresc :))
sept. 08, 2012 @ 20:19:13
Alina, numai tu sau Federova puteati face o astfel de observatie :))))
Sa stii ca mi-am ojat frumos si degetelele de la picioare 😀
sept. 09, 2012 @ 09:29:26
Daca nu noi, atunci cine? :)) Foarte frumos, asa trebuie!
sept. 08, 2012 @ 21:06:06
Eu cred ca toti ne aratam fragilitatea cand suntem bolnavi. si cred ca devenim mai scartzari :). eu, cel putin, da, stiu ca sunt scartzara cand sunt bolnava. daca am pe cineva in preajma sa il frec la ficati, sufar de aceeasi boala: „Da-mi”, Fa-mi”, „Asta-i prea calda”, „Aia-i prea rece”, dar daca n-am pe cine stresa … mi le fac singura, ca … de, pot :). la telefon nu stresez.:)
ma bucur ca esti bine si ca ai scapat. insanatosire grabnica, pana nu le mananci ficatii celorlalti 🙂
sept. 09, 2012 @ 12:14:42
Deja se fereste lumea de mine :))))
sept. 08, 2012 @ 21:20:03
Eu am observat inelul mai întai :). În fiecare dintre noi exista un mic dictator. Să te faci bine repede!
sept. 09, 2012 @ 12:15:22
E cumparat de mine si e singurul pe care-l port constant 🙂
sept. 09, 2012 @ 14:54:08
Şi eu care ziceam ca e de la ” prinţul consort” 🙂
sept. 08, 2012 @ 21:30:31
în primul rând, invidie maximă pentru așa mamă. vreau și eu o mamă cu 5 kg de mâncare pentru fiica ei! – că e bolnavă sau nu!
apoi, felicitări că nu ți-ai lăsat umorul deoparte și că ai supraviețuit prin el.
în al treilea rând, eu sunt o pacientă ce nu ridică probleme, pentru că am o rezistență foarte mare la durere (nu e genetic, ci urmarea faptului că am suferit foarte mult fizic și probabil mi s-a imprimat ideea că pot rezista la orice, așa că … rezist!)
nu știu dacă ți-am mai spus, am stat singură în prima noapte după operație, în contextul în care după așa ceva trebuia să ai însoțitor personal. nu m-a crezut nimeni că voi rezista, iar pacienții cu așa ceva plecau după o săptămână jumate, eu am plecat după 2 zile. ca și când nu aș fi fost tăiată (și nu cu laser sau alte șmechereze actuale, ci cu bisturiu!).
aș vrea să aibă toți curajul meu și rezistența mea la așa ceva, dar nu să cunoască și să trăiească motivul care m-a determinat pe mine să ajung așa, ci pur și simplu să fie un … dar de Sus! 🙂
sept. 09, 2012 @ 12:17:51
Eu nu am avut dureri propriu zise ci doar disconfort. Iar in spitalul respectiv apartinatorii nu raman cu pacientii peste noapte, asa e regula
Dar rezistenta si curajoasa nu sunt, oricum as privi lucrurile :))))
sept. 08, 2012 @ 22:09:04
Eu n-am fost niciodată internat în spital. Nici când am avut gripă de abia mă puteam ridica din pat nu m-am internat, mă duceam doar pentru a lua tratamentul :). Dar sper să nu mai ajung niciodată prin spitale.
Multă sănătate îți doresc 🙂
sept. 09, 2012 @ 12:10:45
Multumesc
sept. 08, 2012 @ 22:31:30
Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin operatii si-mi pare bine ca ai sa te faci bine !:)
Mi-a placut camasutra cardiaca ! E o gaselnita spirituala de zile mari ! 🙂
Mana din poza este mana ta ?
sept. 09, 2012 @ 12:10:23
Da, e mana mea 🙂
sept. 09, 2012 @ 14:57:17
Te-am intrebat pentru ca am remarcat-o de cand am citit postul . Imi doream si parca stiam ca este mana ta , dar vroiam sa fiu sigur . Este foarte frumoasa ! Nu glumesc . Are , asa , o atitudine care-ti transmite calm , frumusete …Cred ca si tu esti la fel de frumoasa ! (blush!)
Sa nu ma intelegi gresit . E vocea profesiei mele . Ea spune numai adevarul ! 🙂
Sa te faci bine , repejor !
sept. 09, 2012 @ 19:19:08
Ma faci sa rosesc Adi 🙂
Multumesc
sept. 08, 2012 @ 22:55:50
Din fericire nu, am avut norocul sa nu ma imbolnavesc niciodata destul de grav incat sa trebuiasca sa fiu internata. Probabil as fi genul de pacient stoic, care tace si accepta.
sept. 08, 2012 @ 23:12:42
Iape de gura… 😆 Sunt criminale „perlele” alui tau. :
Insanatosire grabnica. Frumoasa inel… 😆
sept. 09, 2012 @ 12:09:51
Merci….e mai vechi. Eu l-am cumparat, il port de vreo 10 ani
Mi-a placut lucratura
sept. 08, 2012 @ 23:23:54
Sanatate multa !
Eu doar suferinta dragostei am cunoscut-o. Si vreo 2-3 dureri de dinti. Dar astea-s ca intepaturile de tantar pe langa chinul sufletului.
sept. 09, 2012 @ 12:08:54
Cand esti bolnav cu trupul chinurile sufletului sunt …egal cu zero.Cel mult devin cireasa de pecoliva
Pentru ca suntem niste fiinte domninate de Ego.
sept. 09, 2012 @ 00:37:16
M-a amuzat grozav fraza: „Dupa înca o ora am început sa ma uit dragăstos la supă” :))
Vad ca simtul umorului e tot mai prezent. Deci esti bine!
Ca pacient, ca ai pus o intrebare, sunt unul care nu face deloc fițe. Sunt prea cuminte. Dar ultima data am fost internata acum vreo 10 ani. M-oi fi schimbat intre timp 😉
Sa te faci bine-bine cat mai repede!
sept. 09, 2012 @ 12:07:12
Merci Elly
sept. 09, 2012 @ 01:19:36
Sper ca esti bine. Stiu ce inseamna experienta cu spitalul si doctorii, asa ca te admir ca nu ti-ai pierdut simtul umorului… 🙂
sept. 09, 2012 @ 12:06:36
In primele zile tot incercam sa scriu ceva pe laptop dar nu reuseam sa-mi adun gandurile, nu puteam sa ma concentrez
Totusi, mai faceam cate-o gluma dar raaar am vazut zambete in spital . Din pacate. Ar trebui sa se zambeasca mai des!
Daca as fi sefa de sectie i-as obliga pe toti angajatii sa zambeasca cel putin o data pe ora 😀
sept. 09, 2012 @ 12:18:59
Apropo de zambetele personalului medical, vreau sa-ti cer o parere obiectiva, ca te stiu ca esti intransigenta.Noi suntem in conflict cu conducerea spitalului, care nu prea se lasa convinsa sa ne dea unele drepturi prevazute in lege si in contractul de munca, printre care bonuri de masa si bani de echipament ( pe care il cumparam din salariu nostru si e destul de scump).Ca o etapa intermediara a conflictului si ca sa-i sensibilizam putin, eu m-am gandit sa fac niste fluturasi, ca niste ecusoane, pe care am scris diverse chestii: Intr-o lume nedreapta eu imi vreau drepturile, Daca tu meriti ce e mai bun si eu merit RESPECT. Azi vreau sa zambesc pentru tine, dar nu pot!. Suparaaaat… CRezi ca s-ar simti cineva lezat de textele astea? Sau ar impresiona pe cineva?
Si da, nu se zambeste prea mult prin spitale, nu avem prea multa energie pentru asta, drept pentru care eu port mereu un „Zambaret” in piept.:))))
sept. 09, 2012 @ 12:56:08
Depinde de cum sunteti percepute in spital, de cum vi s-a dus vestea pana acum. In general, pacientii sunt constienti ca salariile lucratorilor din sistemul sanitar sunt mici, iar conditiile proaste. Dar nu suporta sa va strambati si sa fiti rele cand nu isi permit sau nu vor sa lase bani pentru o injectie… Atunci isi amintesc orice barfa auzita pe seama voastra.
Cum de nu te-au dat aia afara pana acum?
sept. 09, 2012 @ 13:22:12
Vienela are dreptate , tosusi as vrea sa completez Adelina si sa-ti spun parerea mea ca sa vezi lucrurile si din alt unghi. peal tau l-am inteles perfect, da , e frustrant sanu te poti descurca cu salariul si sa simti ca primesti mult mai putin decat ti s-a promis sau decat primesc altii, pe alte sectii cu sporuri, garzi, etc
Dar acum pune-te o secunda in pielea pacientului care-aplatit lunar contributiile de sanatate.
Pacientul acela e bolnav, e stresat, e eventual insuportabil , poate chiar nesimtit. E uman asadar. Dar tu si colegele tale, cu un zambet puteti avea efectul unui antibiotic! Bolnavul nu are nicio vina pentru ca tu si restul sunteti in conflict
Nu trebuie sa ii zambesti managerului dar incearca sa spui o vorba buna si sa faci ceva dezinteresat pentru pacient. Da-i senzatia de singuranta si de intelegere, o data pe zi, nu-ti ia mai mult de 5 minute. Te asigur ca acest schimb de omenie ramane. Salariul- si daca ti-ar fi de 1000 de euro, se duce repede
Eu cred ca si cu o floare poate incepe primavara.
sept. 09, 2012 @ 06:06:14
„iapa de gura” :)))) Buna dimineata! corsodilul e foarte tare, eu abia diluata am putut-o folosi 😀
si eu sunt maraita cand sunt bolnava si am cu cine, nimic nu-mi place,mereu vreau altceva….dar cand sunt singura, sufar in tacere 😀
sept. 09, 2012 @ 12:03:04
M-am obisnuit cu apa de gura, niciuna nu-mi pare prea tare
sept. 09, 2012 @ 06:41:42
:)) Daca sunt singura, nu scot un sunet si incerc sa imi rezolv toate problemele, sa ma descurc ca si cum as fi sanatoasa. Dar vai de cel care are curaj sa se apropie, pentru a-si oferi ajutorul. Dintr-o data ma transform in terorista. Deschide geamul, ba nu, inchide-l, adu-mi ceai, ai pus prea mult zahar, vreau o tigare, si ce daca nu se fumeaza aici, eu fumez, mai da-mi o perna, nu asta mare, cauta una micuta, da drumul la tv, offf, inchide sonorul, da-mi pastila, ce naiba nu pricepi care pastila, pune-mi niste sosete, nu alea roz, ca sunt groase, supa este nesarata, carnea e atoasa, ceaiul prea dulce, pastila prea amara, eu prea nesuferita. :))
sept. 09, 2012 @ 07:03:47
Multa sanatate Hapi si recuperare usoara. Al tau sot bag seama ca vorbeste cat de cat romaneste, asta e bine. Eu ieri am ras cu lacrimi.E o reclama pe Protv International in care se spune un numar de telefon 01055, iar al meu sot a incercat sa zica 55, bineinteles ca nu a putut defel,nici macar cand incercat sa-l invat pe bucati, a zis ca limba romana e plina de ce, ci, si,se.
Eu ca pacienta, daca sunt singura in incapere sunt foarte cuminte, zac linistita, in schimb daca e cineva cu mine ma vaiet de parca vine sfarsitul lumii si ma enervez teribil daca persoana nu aude ce spun eu de prima data chiar daca eu soptesc.
Te admir ca iti pastrezi simtul umorului, trebuie sa invat asta de la tine.
sept. 09, 2012 @ 12:00:40
@Vienela, @ Diana daca sunt singura si eu tac ca pestele:D
sept. 09, 2012 @ 07:45:05
Eu sunt o alintata , stresez lumea la maxim si ma plang din 5 in 5 secunde cat de rau ma simt, doar asa ca sa vad lumea cum se invarte in jurul meu.:D
sept. 09, 2012 @ 08:53:17
Râdem şi glumim ..dar nu e râsul nostru. Multă sănătate Hapi!
sept. 09, 2012 @ 08:59:46
Unele dureri le-am rabdat cu stoicism…
totusi am avut momente cand am strigat de durere…de spaima…
cred ca sunt in categoria pacienti dificili…
mi-a placut:
„Stau în pat si visez ca fac scufundari într-o sticla plină ochi cu cafea. ” 🙂
Insanatosire grabnica!
sept. 09, 2012 @ 11:59:02
Teoretic n-aveam voie cafea in prima zi si-mi era capul greu si ceafa blocata si……visam sa beau cafea , chiar si rece
sept. 09, 2012 @ 10:19:01
sanatate multa! totul va fi bine!pupp
sept. 09, 2012 @ 11:58:15
Multumesc Modniza
sept. 09, 2012 @ 12:22:57
E bine ca macar pozezi ca esti curajoasa, dar cei apropiati cred ca te cunosc.Eu nu ma vait si nu suport sa mi se dea prea multa atentie cand sunt bolnava, stau singura si incerc sa dorm pana imi trece.Iar pentru dureri ma autosugestionez, nu iau decar calmante pentru durerile de cap, restul le suport cu stoicism.Ma consolez cu ideea ca daca ceva ma doare, inseamna ca sunt inca vie. Sanatate multa.Hapi, be happy!
sept. 09, 2012 @ 13:32:55
:))) Eşti fiţoasă. Dar ce mână frumoasă şi delicată ai (dacă cea din poză e-a ta)… 🙂
sept. 09, 2012 @ 13:42:02
Eu sunt fricoasa ca si pacienta. De ce-mi puneti perfuzie, de ce imi dati nush ce medicament, de ce aia sau ailalata. Odata mi-a gresit perfuzia si mi s-a umflat mana buturuga, alta data la dentist mi-a scapat ustensile in gura si le cauta cu lampa, etc.
Deci….fricoasa 🙂 Asta sunt eu!
sept. 09, 2012 @ 19:12:06
Ma recunosc …
sept. 09, 2012 @ 14:16:15
Probabil o pacoste?
Am fost internata doar acum patru ani dupa ce niste baietasi au avut chef sa faca o gluma si sa ma impinga peste un gard cu tepi. M-am ales cu aripa facuta bucatele si bucatelele deplasate de la locul lor si cu picioarele sfasiate in tepii de la gard.
Cand am ajuns in seara aia la spital probabil as fi meritat sa-mi sparga o vaza sau ceva de gen in cap. Aveam o atitudine de genu’ „de ce dracu’ imi puneti atatea intrebari despre ce s-a intamplat, nu e treaba voastra, reparati-ma dracului si expediati-ma dracului acasa…”, voiam doar sa fiu lasata in pace, sa nu mai vad pe nimeni. Din pacate, partea cu plecatul acasa nu s-a putut decat vineri (si in spital aterizasem luni seara).
Am avut noroc, oamenii au fost foarte de treaba.
Ajunsesem acolo fara telefon, fara sa stiu un numar de telefon al cuiva, asa ca am intrebat daca exista vreun calculator conectat la internet pe acolo. Putine, dar erau asa ca am facut rost de pe net de numere de telefon si un nene chirurg mi-a dat telefonul lui ca sa anunt lumea (si s-a distrat urmarind conversatiile, mai ales pe cea cu tati, caruia nu stiam cum sa-i spun ce s-a intamplat).
Ma enerva branula asa ca am tot frecat-o la cap pe o asistenta sa mi-o scoata in noaptea dinainte de operatie daca tot nu mai foloseste la nimic in urmatoarea jumatate de zi.
Reactii pe care le-am starnit pe acolo prin spital:
„Ar trebui sa dormi…” o asistenta in timp ce bantuiam pe culoar noaptea. Privire inocenta si i-am scuturat sub bot ursuletul de plus pe care il plimbam cu mine, ursulet care incepe sa cante ceva melodie chinezeasca la scocuri. A bufnit-o rasul.
„Ce… faci… eu te-am cusut aseara, incearca sa nu indoi piciorul, sa mergi cumva asa…” – doctorul care ma internase, cand m-a vazand simuland un baschet cu cotorul de mar pe post de minge si cosul de gunoi pe post de… cos.
„Mai, ti-am zis sa te uiti incolo…” – acelasi om, in timp ce imi schimba bandajul si probabil si imagina ca lesin daca vad cusaturile sau ceva de genul asta.
„Doamne fereste! Mumie?! Asa te vezi tu pe tine?” – acelasi om, dupa ce il intrebasem „si cat mai trebuie sa stau asa… mumie?”. Bineinteles, ma refeream la faptul ca in afara de bratul stang eram in bandaje de la gat pana la mijloc.
Cam la fel de groaznica am fost si la recuperare, cu „nu pot’, „nu merge, e stricata jucaria”. Din fericire, omu’ a cam ignorat asta si a tras tare de mine… ceea ce recunosc ca mi-a prins bine.
Pana la urma, acum ca s-a terminat toata povestea, am ramas cu amintiri destul de amuzante. Singurele amintiri urate din spital raman toate gandurile negre, scenariile catastrofale pe care mi le imaginam cand nu mi-era inca prea clar cum o sa se termine totul. Si faptul ca ai mei au fost prezenti pe acolo.
sept. 09, 2012 @ 19:12:58
Bronto, mi se pare teribil de urata faza cu gardul cu tepi.Imi imaginez ce traumatizant a fost
sept. 09, 2012 @ 15:02:22
In spital am fost internata doar pentru operatii la ochi 😦 care nu au fost deloc usoare si care mi-au creat amintiri pe care mai degraba prefer sa le uit. Eram tratati ca animalele si nu ca oamenii.
Sper sa te faci bine, Hapi! si sa poti alerga cu speranta in suflet in bocancii cei din piele alba si moale.
apropo, nu am retinut exact, pt ce anume esti internata? 😦
sept. 09, 2012 @ 19:16:10
Ana, pentru un implant dentar (surub de titan) care-a migrat in sinus si mi-.a cauzat o sinuzita groaznica cu mortificarea aproape totala a mucoasei sinusale, cu empiem sinusal , dureri paraorbitare, nevralgie si …..as putea sa mai scriu vreo 5 fraze dar ma opresc 🙂
(Prietena mea buna a fost operata de cateva ori la ambii ochi dar nu i s-a facut anestezie generala )
sept. 09, 2012 @ 16:49:04
hm, am stat mult prin spitale (cu sinusita cronica si alte cateva „bucurii” nerepetitive) … si asa am aflat ca (in spital sau acasa) sunt genul de pacient care are doar un singur scop: sa fie iar sanatos. daca la asta adaug „I”-ul din nick … e clar de ce, atunci cand sunt bolnav, ma comport ca un animal ranit. in plus, urasc sa fiu cocolosit sau sacait cu texte gen „sa te faci sanatos” (imho e ipocrizie sa-ti amintesti/pese de mine doar cand nu sunt ok). in concluzie (atata timp cat nu-mi aminteste ceva de faptul ca nu cred in „binele facut pe bani”) as spune ca par a fi (sau sunt?) pacientul ideal. 😀
sept. 09, 2012 @ 19:17:59
Deci si tu ai gustat din ororile sinuzitei….
sept. 09, 2012 @ 18:59:14
Da, sunt un pacient care nu iubeşte să fie prea mult luat în seamă. Îmi place să mă lase lumea în pace când sunt bolnavă, nu-mi place să fiu cocoloşită sau întrebată cum mă simt.
Hapi, îţi doresc însănătoşire grabnică. 🙂
sept. 09, 2012 @ 19:18:21
Multumesc 🙂
sept. 10, 2012 @ 06:31:34
eu gonesc pe toată lumea când sunt pacient. Mă irită să le văd durerea imperfect ascunsă . Prefer să vorbesc cu ei la telefon 🙂
Mă bucur că ești în convalascență ! Deja se simte.
sept. 10, 2012 @ 07:50:50
Eu nu vreau sa descopar prea curand ce fel de pacient sunt.. desi, fiind femeie, macar o data in viata cica tot va trebui sa descopar.. Insa daca ma intrebi cum imi e cand nu-mi e bine, imi doresc sa ma fac mica si sa dispar! Si ma bag cu totul in durerea mea si ma concentrez intocmai ca o gaura neagra: un mic punct negru in universul asta de care tuturor le e frica, nestiind ce e dincolo de ea :))
Sa te faci bine cat mai repede! Si, daca se poate si nu deranjez, big hug! 🙂
sept. 11, 2012 @ 05:51:45
Nu deranjezi deloc, chiar imi prinde bine un hug 🙂
sept. 10, 2012 @ 10:10:09
Cred ca si eu daca voi ajunge din greseala intr-un pat de spital , as pretui foarte mult zambete , si incurajari , si mai ales din partea familiei si prietenlor . poate in acele momente iti dai seama cine e si la bine si la greu alaturi de tine !
sept. 11, 2012 @ 05:33:23
hai, mai, ca trece. si eu mi-am operat in 2009 nasul. recunosc, nu pentru sinuzita (e mult mai dureros…), ci pentru o deviatie de sept. am refuzat sa iau pe careva din familia cu mine caci daca ii aud cu lugu-lugu pe langa mine, ma inmoi toata si incep sa ma bocesc ca o baba ca ma doare, ca ma-mpunge, ca ma… nici macar calmante nu am luat dupa operatie.
daarrr… pe masa de operatie, cu anestezia in cap (era locala), l-am intrebat pe chirurg pas cu pas ce facea – de ce scobeste, de ce taie, ce taie, cat taie, sa nu se atinga de oasele nasului! etc. iar cand mi-a scos metrii aia liniari de fasa din nas a fost cel mai urat moment… dar am scapat!
multa sanatate si nicio urma de sinuzita pentru tot restul vietii tale!
sept. 11, 2012 @ 05:42:17
Da, stiu cum se opereaza nasucurile 🙂
Mesele mele s-au extins pana in sinus, sunt taiata in gura, mi-a curs iod si sange pest tot, ahhh, abia astept sa-i povestesc nepoatei mele care viseaza numai horroruri 🙂 🙂
Nici nu s-a pus problema sa stea cineva cu mine, nu se practica asta la maxilo-faciala in Cluj. Daca ai nevoie de ceva, chemi asistenta
sept. 11, 2012 @ 09:23:51
Din fericire, nu am prea avut tangenta cu spitalele…Sper sa iti revii cat mai repede!
sept. 12, 2012 @ 17:07:52
Nu si sper ca nici sa aflu prea curand.
Singura mea operatie a fost de scoatere a amigdalelor, la 7 ani. Am stat in spital doar cateva ore iar 98% din timp am fost adormita, asa ca nu-mi amintesc mare lucru. Doar cum tot imi faceau injectii si cum rageau alti copii langa mine, de ma tot trezeau din anestezicele astora.
sept. 13, 2012 @ 05:45:16
Eu pela 7 ani mi-am scos polipii
Ma rog, nu stiu ce mi-au dat dar adormita in nici un caz n-am fost . Horror
Acum s-a desfasurat totul foarte profi.
sept. 18, 2012 @ 16:32:01
Salut,
am calatorit incognito pe blogul tau pana acum si voiam sa-ti zic ca
sunt delectabile articolele tale 🙂 pline de umor bucolic si dar si de un simt de observatie foarte fin 🙂
m-am decis sa comentez fiindca tocmai am trecut printr-o operatie (cezariana) si privind asa, retrospectiv, m-am regasit mult in relatarea ta (lipsa zambetelor, durere, branula, supa, etc). Doar ca eu m-am aflat intr-un context mai contrastant: doctorul (arab), un tip vesel, spiritual, zambaret nu mai zic; in schimb anestezista si restul staff-ului (romani), repeziti, iritati, sumbri, gata oricand sa te puna la punct.
Ca pacient, desi inainte de aceasta prima experienta ma consideram extrem de dificila si pretentioasa, in final m-am dovedit a fi, nu stiu nici eu cum, foarte intelegatoare fata de impolitetea, stangacia si lipsa de empatie a personalului medical.
in rest, recuperare grabnica si multa sanatate 🙂
sept. 19, 2012 @ 06:58:56
imi pare rau ca ai trecut prin asta…:( acum esti HAPI! 🙂
eu nu sunt un pacient bun.asta pt ca nu suport niciun tip de durere si corpuri straine in venele mele lol 🙂
sept. 19, 2012 @ 15:47:03
Nici eu nu suport baby 🙂
De-aia am stat mai mult adormita :)))